Publicat: sâm, Mai 10th, 2014

Civilizatii Antice. Civilizatia Greaca

Civilizatia greacaCivilizatia greaca a fost creata de un mic numar de state nemultumite, printre care Atena si Sparta. Faptele lor eroice, experientele politice cat si realizarile culturale au asezat temelia traditiei occidentale.

Grecia a iesit din lunga perioada a Anilor Intunecati ca un teritoriu mic, in special format din comunitati de gospodari in stare sa-si asigure existenta. Aceste comunitati au fost capabile sa sustina un oras care servea ca centru civic, spatiu de intrunire si refugiu pentru vremuri grele. Orase ca Atena, Sparta, Corint si Teba au fost numele in jurul carora s-au format si micile orase state ale lumii grecesti. In ciuda faptului ca erau orase mici, orasele state grecesti au fost intotdeauna admirate ca un loc in care multitudinea ideilor politice au fost incercate si testate de la inceput.

Civilizatia greaca antica a cunoscut mai multe etape in evolutia sa:

CIVILIZATIA CRETANA

Civilizatia cretana, aparuta in bazinul Marii Egeene, in mileniul III i. Chr., a constituit baza civilizatiei grecesti si, prin intermediul acesteia, originea civilizatiei europene de mai tarziu si de astazi. Centrul acesteia a fost in insula Creta, cea mai mare insula sudica din Mediterana.

Primele urme materiale ale acesteia au fost scoase la lumina, in  1899, de arheologul englez   Sir Arthur Evans, care a inceput la Cnossos, cea mai importanta asezare urbana a insulei, primele sapaturi arheologice, impreuna cu echipa sa.

Civilizatia cretana, numita si minoica sau minoiana, a fost una dintre cele mai avansate din punct de vedere economic, politic, social si cultural din acea perioada istorica, cand majoritatea populatiilor de pe continentul european se aflau inca in epoca neolitica. Unii cercetatori numesc civilizatia, anterioara celei grecesti propriu-zise,   egeeana , cuprinzand  pe  cea  cretana  si  cea  miceniana,  respectiv  cretano-miceniana.

In ce priveste originea etnica a populatiei cretane, nu se cunosc lucruri foarte precise, doar ca, in mod sigur, nu vorbeau o limba indo-europeana. Orientalistul Cyrus Gordon   a sustinut teza apartenentei limbii acestora la cea semitica (vorbita de vechii evrei), dupa ce a reusit sa traduca texte cretane, ce fusesera copiate insa mai tarziu in alfabetul grec. Ipoteza originii lor semitice se bazeaza, in principal,   pe faptul ca etimologia unor cuvinte cretane pare a avea o asemenea   sursa. Conform lui Gordon, chiar numele insulei Creta ar proveni din semiticul „crito”(sat), Cnossos, capitala regelui Minos, inseamna in ebraica veche „a adunat”, „a reunit”. Ariadna. personajul cunoscut din mitologia cretana, care l-a ajutat pe Tezeu sa iasa din labirint, cu ajutorul unui fir, pentru a nu fi ucis de Minotaur, ar proveni din cuvintele ebraice ari (leu) si dna (stapana). Presupuse reprezentari ale acesteia (un personaj feminin, alaturi de    unul sau doi lei) s-au gasit in piese de sculptura de mici dimensiuni. Numele lui Icar, fiul lui Dedal, constructorul labirintului este pus in legatura cu ebraicul Iakar ( ar insemna „a fost drag, celebru, scump”). Numele zeitei cretane Brithomartis,   ce domnea asupra lumii de dincolo de moarte, ar semnifica in ebraica „fiica a doamnei/stapanei”. Desi nu a fost unanim recunoscuta de catre cercetatori, originea semitica a populatiei cretane pare plauzibila.

cnossos

Cretanii sau minoienii au cunoscut scrisul  , s-au descoperit trei tipuri de scriere, cea mai veche fiind o scriere de tip ideografic, asemanatoare celei hieroglifice egiptene. Dupa cum o atesta un mare numar de table de lut gasite in Creta si in alte insule din Marea Egee, alte doua tipuri de scriere (asa numitul linear A si linear B) au mai existat. Doar cel din urma tip de scriere a fost descifrat, in 1953, de catre lingvistii Ventris si Chadwick, dovedindu-se a fi o limba greaca arhaica, premergatoare limbii in care au fost scrise poemele homerice Iliada si Odiseea. Din aceasta se considera ca a provenit limba celor care mai tarziu i-au cucerit pe cretani, micenienii. Noutatea si originalitatea civilizatiei cretane, care a creat , pentru prima oara in aceasta parte a lumii , un imperiu maritim, cuprinzand teritorii si asezari aflate la mare departare de Creta , a instituit structuri statale si administrative , a fondat o religie originala, a cunscut cele mai diverse mestesuguri si arte, prin urmare aparitia si evolutia acesteia   au fost favorizate si de pozitia geografica, aparata mult timp de pericolul atacurilor, incursiunilor si razboaielor, de indelungate perioade de pace de care s-a bucurat.

Faptul ca a fost o civilizatie avansata este dovedit si de aceea ca a fost una eminamente urbana. Dupa disparitia ei, textele homerice o evoca, numind Creta „tara celor 100 de orase” si, intr-adevar , pe cei peste opt mii de km ai insulei, cercetarile timp de 35 de ani ale lui Evans au   descoperit urmele a 93 de centre urbane. Dintre cele mai importante au fost Cnossos, capitala regilor cretani, Phaistos, Malia. Orasele, nefortificate, erau legate intre ele prin drumuri pavate, pe strazi existau trotuare pavate,  cu santuri  de scurgere acoperite,  cu sisteme  de canalizare  subterana,  cu apeducte , cisterne care depozitau apa.

Evans a fost primul care a distins  3 mari perioade in evolutia civilizatiei cretane:

1. Intre anii 3.000 -2200   i. Chr., cretanii au locuit in orase dar si in asezari rurale, forma de organizare era cea gentilica (constituita pe baza gintilor).Cunosteau inca de atunci ceramica lucrata cu roata olarului (o inventie ce se presupune ca a aparut in Mesopotamia), prelucrau bronzul si arama, se ocupau cu navigatia sicomertul, avand legaturi mai ales cu Egiptul.

2. Intre anii 2200-1500 au aparut marile palate in orase, precum si case de locuit cu 2-
3 etaje iar populatia se afla in crestere. In aceeasi perioada, unele constructii par a fi fost distruse de catastrofe naturale, inseosebi curtremure, Creta fiind o zona de miscari seismice.

3. Intre 1500-1200, ultima perioada a fost cea de maxima inflorire pe plan economic, social, artistic. Izvoare mitografice vorbesc despre Minos, regele din Cnossos, care ar fi reunit cetatile-state independente si a intemeiat un mare imperiu ce cuprindea si alte insule din Mare Egee, precum si de pe continent ( zona Peloponezului din Grecia actuala).

creta

Organizarea sociala

La inceput, societatea cretana era organizata pe sistemul clanului, a unor familii cu origine comuna, care locuiau si erau inmormantati laolalta. Pe pacursul timpului, puterea politica s-a concentrat in mainile a doua clanuri, care au infiintat doua regate, la Cnossos si Phaistos. Capetenia era regele, numit vanax in textele miceniene, el era ajutat de un sfat al notabililor. Locuinta regelui era palatul, in jurul caruia se aflau locuintele si atelierele unor numerosi meseriasi care lucrau pentru rege: olari,  curelari,  tamplari  s.a.  Ca  mod  de  organizare,  cetatea  minoica  era  un  stat sclavagist, in care veniturile regelui si ale notabililor proveneau in buna masura din munca sclavilor. Acestia erau folositi si ca vaslasi , agricultori pe domeniile regale. Cetatile minoice infiintasera contoare comerciale si colonii in insulele din Marea Egee sau pe continentul european. Exista  o  diviziune  sociala  care  cuprindea  patru  mari  clase,  fiecare  cu divinitatile si formele particulare de cult. Prima clasa era cea a regilor impreuna cu familiile lor si   preotii. Un fapt mai putin obisnuit consta in aceea ca mare parte a clerului in Creta erau femei, care indeplineau actele de cult. Acestea erau ritualuri de initiere dar aveau si aspecte ce priveau conduita morala a tinerilor.  Numele de „minos” al regelui se pare ca era un nume comun, devenit apoi nume  propriu.  Sub  influenta  monarhiilor  orientale,  acesta  era  considerat  fiu  al divinitatii supreme. Guverna in mod absolutist, detinea principalele functii religioase, prezida  marile  sarbatori  si  stabilea  calendarul  acestora.  Era  totodata supremul legislator si sef militar. Insemnele regale erau sceptrul si securea cu dublu tais, numita labrys ,pastrata in palatul regal, precum si floarea de crin.

A doua clasa, putin numeroasa, caci cretanii   nu erau un popor razboinic, era a militarilor, carora li se acordau o serie de beneficii – parcele de pamant, sclavi proveniti din prada de razboi.

Clasa agricultorilor si a crescatorilor de vite avea in proprietate personala o bucata de pamant si o gospodarie. Ei erau cei care aveau datoria de a intretine familia regala si pe notabilitati. O alta clasa, mestesugarii, se bucurau de o pozitie sociala onorabila si, de asemenea, lucrau in slujba conducatorilor ca si pentru nevoile proprii. In afara claselor propriu-zise, se aflau marinarii si pescarii, oameni liberi, precum si servii  (fosti locuitori ai teritoriilor ocupate de cretani, care trebuiau sa plateasca  tribut  si  sa  presteze  corvezi)  si  sclavii  propriu-zisi,  recrutati  dintre prizonierii de razboi, datornici, copii vanduti ca sclavi de parinti. Cei din urma indeplineau muncile cele mai grele, in constructii, in mine, pe corabii. Spre deosebire de alte societati de acelasi tip, in Creta femeile se bucurau de drepturi egale cu barbatii, chiar aveau unele drepturi speciale, cum erau   functiile religioase. Aveau drept de mostenire, luau parte alaturi de barbati la concursuri sportive, la jocurile cu tauri, la vanatori.

Viata economica

Aceasta a  fost  infloritoare,  datorita  conditiilor  naturale  bogate  in  resurse, practicarii comertului maritim si mestesugurilor. Se cultivau cereale, legume, plante oleaginoase, indeosebi maslinul, se practica apicultura , vanatoarea, pescuitul, se cresteau vite.

Ca popor de navigatori, cretanii au fost vestiti negustori, avand monopolul comertului in Mediterana, impunand tribut celor din tinuturile ocupate. Insula Cipru si orasul Rodos din Asia Mica au fost avanposturile comertului cretan cu Asia Mica si Egiptul. Creta avea numeroase porturi, o flota comerciala dotata cu corabii mari si puternice. Se importau din Egipt fildes, vase de ceramica, statuete, vesminte scumpe, perle, pietre semipretioase si pretioase. Se exportau indeosebi arme si unelte de bronz, bijuterii, stofe, vin, ulei de masline.

Religia

Legendele grecesti de mai tarziu relateaza ca insusi Zeus era nascut in Creta iar Dionisos, Apollo si Hercule au copilarit in aceasta insula. Cretanii practicau dendrolatria  – cultul copacilor, zoolatria  – adorarea animalelor. In aceasta privinta cultul taurului sacru a fost preponderent, el simboliza fertilitatea si fecunditatea. Un sens simbolic religioas aveau alte animale si pasari, precum serpii (in palatul regal exista o camera speciala in care se cresteau serpii sacri), leul capra, porumbelul. Mai tarziu apar divnitatile dendrolatriaantropomorfe (cu chip omenesc) , care au stat la baza  mitologiei  grecesti.  Marea  zeita  era  Dictina,  zeita  a  vietii  si  a  mortii,  a fecunditatii, a razboiului, a dragostei. In mitologia greaca o parte din atributiile ei au fost  transferate zeitei Hera.  Fiica Dictinei, Brithomartis va corespunde zeitei Artemis a grecilor. A existat si o zeitate masculina, care apare fie ca fiu al lui Brithomartis, fie ca iubit al acesteia si are nume diferite, in general este reprezentat ca un zeu tanar, in aceasta triada de zeitati, tipic cretana. Era zeul animalelor salbatice si al ploilor, apare in doua ipostaze principale: una animala- taurul caruia i se aduceau sacrificii si alta umana -regele insusi.

Praticile religioase aveau loc in aer liber, in fata unor arbori sacri sau in grotesanctuare. Altarele de cult erau situate in curti, case si in palatul regal, pe ele erau aduse ofrandele oferite zeitatilor. Ritualurile si ceremoniile religioase aveau forme diferite, in functie de clasa sociala a practicantilor. Cele mai raspandite acte rituale erau purificarea, adoratia, stropirea cu apa, libatia, tamaierea, oferirea de ofrande. Ceremoniile religioase erau insotite de muzica si dansuri. De asemenea sacrificiile de animale erau importante.

In privinta practicilor funerare, mai putin preocupati de viata de dincolo de moarte decat egiptenii, cu care au avut stranse relatii comerciale si artistice, cretanii isi  inmormantau  decedatii    in  apropierea  casei,  iar  mai  tarziu  apar  mormintele colective, de forma circulara. Asemanator cu practicile religioase egiptene, defunctilor li se puneau in mormant obiecte personale, hrana, bijuterii.

Initial, jocurile si intrecerile sportive, precum   luptele cu tauri  (diferite de tauromachiile cunoscute azi in Spania sau in Mexic) , erau prilejuri de spectaculoase exercitii de gimnastica si acrobatie, toate acestea aveau semnificatii religioase, care cu timpul se pierd, devenind momente de petrecere a timpului liber.

Arhitectura si arta

Dupa  cum o atesta  descoperirile  arheologice,  cretanii au  fost foarte  buni constructori si arhitecti. Intr-o etapa mai avansata a civilizatiei lor, casele din orasele cretane erau construite din piatra si caramida uscata la soare sau arsa in cuptoare.
Peretii interiori si exteriori erau intariti cu barne din lemn, acoperisul era plat. Nu existau ferestre spre exterior, lumina patrundea din curtea interioara, pavata cu lespezi de  piatra.  Uneori,  casele  aveau 2-3  etaje,  scari  interioare,  terase  si  verande. Remarcabila este preocuparea lor pentru functionalitate , confort si igiena, dovada a unui stadiu de civilizatie avansat. Planul general al locuintei cretane cuprindea o incapere centrala de mari dimensiuni, numita megaron, in jurul careia erau construite alte spatii. A fost un tip de arhitectura originala ce este considerata ca a   stat la baza planului templului grecesc, ce va pastra acest plan arhitectonic, cu megaronul central si pridvorul cu 2 coloane de lemn.

arta cretana palat

Palatul este tipul de constructie specific arhitecturii cretane si avea o multipla functionalitate: rezidenta regala, antrepozit, sanctuar, arhiva, centru administrativ si mestesugaresc. Cel mai bine pastrat, desi ruinat, este palatul din Cnossos, descoperit de  Evans,  care  atesta  faptul  ca  palatele  erau  complexe  arhitectonice  intinse  si monumentale. Totodata, organizarea lor semnifica caracterul puternic centralizat al statului cretan, al carui suprem conducator, pe toate planurile, era regele. Apartamentele regale erau separate de cele destinate oaspetilor, zona sacra de asemenea, incaperile de locuit erau dotate cu tot confortul – rezervoare de apa, bazine si bai, cazi din teracota si instalatii de incalzire a apei. Interioarele erau decorate cu basoreliefuri din stuc pictat sau fresce.

Sculptura monumentala lipseste din arta cretana, deoarece nici suveranii nici zeii nu erau glorificati in acest fel. In schimb, s-au descoperit unele piese de sculptura mica: statuete si ex-voto-uri ce reprezentau divinitati dar si figuri de oameni obisnuiti. Materialele folosite erau fildesul, bronzul, steatita, argila,   faianta. S-au pastrat si sigilii cu figuri gravate, reprezentand peisaje, animale, figuri umane surprinse in scene de viata cotidiana.

arta cretane metaleBuni cunoscatori ai tehnicilor de prelucrare a metalelor, cretanii au excelat si in acest domeniu, realizand, pe langa obiecte utilitare, adevarate capodopere artistice: piese de giuvaergie in aur si argint, cupe, statuete, arme cu incrustatii de pietre si metale pretioase.

Produsele de ceramica sunt si ele realizate cu multa maiestrie: cupe cu picior inalt, vase cu gatul lung sau cu forme de femei si pasari. Decorul era geometric iar motivul spiralei este cel mai frecvent, intalnit de altfel si pe alte tipuri de artefacte -sigilii, picturi murale. Spirala este o reprezentare schematica a sarpelui.

Cea mai valoroasa si originala creatie plastica cretana este considerata pictura, pentru exceptionalul simt al desenului si culorii, pentru libertatea stilului, pentru senzatia de viata pe care o dau aceste reprezentari. Celebre sunt frescele   palatului din Cnossos, dintre care una se intindea pe un intreg coridor si reprezenta o procesiune cu peste 500 de persoane in marime naturala. Unele influente egiptene sunt sesizabile in pictura cretana, prin felul de a reprezenta personajele din profil, motive ca sfincsii, grifonii, planta de papirus s.a., colorarea corpului barbatilor in ocru roscat si cel al femeilor in alb. Catre anul 1150 i.Chr. cultura cretana isi incheie ciclul dar va continua, in alte forme, in cultura si civilizatia Greciei antice.Grecii insisi au recunoscut, in scrierile celor mai importanti autori, cat de mult datoreaza civilizatia lor celei cretane si miceniene. Cultura maslinului si a vitei de vie , aparute prima oara in Creta, modul de organizare  al  comertului  maritim,  arta  prelucrarii  metalelor,tehnicile  de  tesut, instrumente muzicale precum flautul dublu si lira,   pasiunea grecilor pentru dans si muzica, cultul pentru conditia fizica si practicarea sporturilor, traditia intrecerilor sportive, principiile si structura panteonului religios (zeii) si multe altele au fost preluate si dezvoltate de greci.

Pe drept cuvant, se considera ca „miracolul” grec nu ar fi fost posibil fara existenta predecesorilor lor.

CIVILIZATIA MICENIANA

Considerata de unii cercetatori ca fiind o continuare a civilizatiei cretano-minoice,  ce  face  parte  din  civilizatia  asa-numita  egeeana,  civilizatia  miceniana reprezinta totodata prima etapa a civilizatiei grecesti antice, perioada prearhaica.

Pe teritoriul Greciei continentale dar si in insulele grecesti de mai tarziu au inceput sa patrunda, in jurul anului 2000 i. Chr. o serie de populatii numite indo-europene, provenind din zona stepelor Rusiei, care s-au raspandit , in mai multe serii de valuri migratoare, spre partile vestice ale continentului european. In Grecia de azi, primul val de migratori au fost ionienii, care au supus populatiile bastinase, au intrat in contact cu cretanii, au ocupat intreaga Grecie. Pe la anul  1600 i.Chr. a urmat invazia aheenilor sau micenienilor, apoi au venit in aceste locuri eolii si dorienii.

micenas

Aheii au fost cei care au initiat procesul de civilizatie pe pamantul Greciei. Termenul  de  micenian  este  pur  conventional,  atribuit  ulterior  acestei  civilizatii. Aceasta populatie nu avea o unitate teritoriala si politica propriu-zisa, ci constituiau un conglomerat de mici state, dintre care cel mai important a avut capitala la Micene, de unde numele de micenian. Alte asemenea orase-state au existat la Argos, Tirint, Pylos, Atena, Teba s.a. Poemele homerice si scrierile tragicilor greci dau informatii, imbogatite cu elemente de fantezie, despre intamplari si personaje ale acestei epoci, care a durat aproximativ sase secole, fiind in final cucerita de ultimul val de triburi grecesti, al dorienilor. Spre exemplu, razboiul aheilor cu troienii, relatat in Iliada lui Homer a fost o mare expeditie de jaf, in urma careia Troia a fost cucerita. Multa vreme s-a crezut ca este doar o legenda, pana cand arheologul amator Schliemann a descoperit, pe teritoriul de azi al Turciei, urmele materiale ale cetatii Troia, de fapt noua asezari succesive, fondate intr-un loc prielnic comertului maritim si posedand imense bogatii.

Viata politica si sociala

Palatele miceniene, ca si cele cretane, au fost principalele centre ale vietii societatii. Fiecare palat era sediul administratiei politice a unui mare spatiu care, chiar daca nu avea caracterul unui stat, recunostea autoritatea palatului si depindea in multe privinte de acesta. Tablitele cu scrieri atesta ca puterea era detinuta de rege, numit vanax , ce controla toata viata politica si era   in acelasi timp seful suprem al armatei, avand subordonati in administratie si treburile militare.

Diferitele clase sociale erau constituite si guvernate de catre palat. Categoria marilor proprietari de pamanturi s-a creat pe o baza politica care implica obligatii, mai ales economice si participarea la aparare, in schimbul pamanturilor si a unor bunuri distribuite de palat. Comertul era de asemenea controlat de palat iar preotii il aveau in frunte tot pe rege, fiind subordonati acestuia.

civilizatia miceniana

Spre deosebire de cretani, care au fost in general pasnici, chiar daca au facut unele expeditii de cucerire, infiintand mai ales colonii, aheeii erau un popor razboinic. Urmele materiale si izvoarele scrise atesta faptul ca principala lor preocupare privea razboaiele de cucerire, posedand o puternica armata terestra dar si o flota de razboi. Femeile,  urmand  vechile  obiceiuri  cretane,  continua  sa  detina  un  loc important in societatea miceniana. Ele participau la o multime de actiuni, chiar lupte, asa cum o arata unele reprezentari de pe fresce. Rolul clerului pare sa fi fost si el foarte important, sacerdotii traduceau vointa divina si implicit conduceau o mare parte din politica statelor aheene, participand chiar la expeditiile cele mai importante.

Clasa sclavilor provenea din prizonieri de razboi mai ales, acestia primeau si sarcini secundare in administratie dar erau si ghicitori, crainici , rapsozi,dadace sau pedagogi. Uneori erau eliberati si deveneau „liberti”, adica oameni liberi.

Viata economica

Forma si dispunerea spatiilor interioare ale palatelor miceniene dovedesc ca sediile regale erau principalele centre ale vietii economice, la fel ca in Creta. Comertul era controlat de insusi regele sau de mandatarii acestuia iar in palate erau stocate o serie de bunuri comerciale. Schimburile comerciale aveau loc mai ales intre diferitele state miceniene iar pietele de desfacere au sporit pe masura raspandirii procesului de colonizare a teritoriilor cucerite. Comertul se extinsese pana in tinuturi indepartate si  exportul se baza mai ales pe articole de lux si produse agricole: ulei, vin, ceramica, ustensile  de  folosinta  practica,  obiecte  artizanale,  substante  aromatice,  lemn.  Se importau metale din Cipru, fildes din Siria, grau din Pontul Euxin, materii pretioase, ca aurul, argintul, pietrele pretioase s.a.

In privinta mestesugurilor,informatiile provin din bunurile pastrate pana in timpurile  moderne  si  scoase  la  iveala  de  sapaturile  arheologice,  precum  si  din izvoarele scrise. Se practicau mestesuguri de toate genurile, unele foarte specializate, ce produceau vase din ceramica sau metal, arme, parfumuri, mobilier de pret, tesaturi, broderii, obiecte din piele etc. In afara comertului, economia se baza pe agricultura si cresterea vitelor.

Viata religioasa

La sfarsitul epocii miceniene, s-au contopit credintele naturaliste de origine cretana cu antropomorfismul grecesc, s-au pus bazele religiei si mitologiei care va capata forma definitiva  in epoca clasica greaca .

Partea principala a megaronului micenian, preluat de la cel cretan, a avut tot timpul un caracter religios, adapostind vatra si un altar destinat sacrificiilor si altor ofrande. Existau altare si in curtile palatelor sau in locuri desemnate ca sacre.

Universul figurativ, idolii din materiale diverse, tipul si forma sanctuarelor, traditia si mitologia antica si mai ales diferitele mentiuni de pe tablitele miceniene ofera o serie de informatii in legatura cu zeitatile miceniene. Existau aceleasi divinitati principale ca la cretani: zeita-mama, fiica ei si zeul cel tanar, totusi in panteonul micenian apar si o serie de divinitati ale caror nume sunt cunoscute in panteonul grecesc ulterior: Atena, Hera, Poseidon, Zeus, Ares, Hermes, Dionisos. Numarul mare al zeilor pare sa fie dovada ca, in perioada   de sfarsit a civilizatiei lor,micenienii ajunsesera  la  un  politeism  dezvoltat.  Sunt  frecvente  si  reprezentarile  fiintelor supranaturale,  precum  sfinxul  sau  grifonii,  de  origine  egipteana,  ca  urmare  a schiburilor comerciale si artistice cu acest spatiu cultural.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ceremoniile sacre erau cele de origine cretana, dupa cum o atesta idolii, ustensilele rituale, vestigiile lasate de unele ceremonii. Ustensilele erau aceleasi ca la cretani: ulcioare pentru libatii, vase speciale, numite rhyton , avand forma unui cap de animal, galeti pentru colectarea singelui provenit din sacrificiile animale, cosuri si mese pentru ofrande s.a. Altarele erau fixe sau mobile, unele reprezentari de pe fresce prezinta procesiuni religiose, la care participarea femeilor era importanta. Se aduceau ofrande  de  substante  aromate,  jertfe  de  animale,  ritualuri  care  sunt  descrise  cu amanunte de epopeile homerice. Aceste ceremonii erau insotite de muzica si dans.

Arhitectura si arta

Acestea au preluat si dezvoltat elemente ale plasticii cretane, fara a atinge intotdeauna culmile artistice ale acesteia. In arhitectura civila, palatul era principalul monument, ce a dezvoltat planul megaronului cretan. Palatele miceniene, mai mici decit cele cretane, erau fortificate si ordonat construite, in jurul incaperii centrale, avand si curti interioare. Cuprindeau, ca si cele cretane, o serie de constructii anexe, camere pentru oaspeti, armuraria, arhivele, camari cu provizii, ateliere mestesugaresti. In afara zidurilor palatului, se desfasura orasul si zona agricola. Zidurile de aparare erau extrem de solide si monumentale, avand si turnuri de aparare. Intrarea in palatul din Micene se facea prin faimoasa Poarta a leilor, o intrare monumentala din piatra, care in partea de sus e impodobita cu un basorelief reprezentand doi lei de o parte si alta a unei coloane.

acropola

Ca si in Creta, orasele erau legate intre ele de un sistem de drumuri pietruite, erau aprovizionate cu apa prin sisteme ingenioase de canalizare. Mormintele regale, de marimi grandioase au fost descoperite in apropierea
Portii leilor, fiind cunoscute dintre acestea asa-zisul „Tezaur al lui Atreu”, care avea un coridor larg de 6 m si lung de 36 m, ce ducea spre o camera circulara, in care se intra printr-o poarta de bronz. In camera circulara se aduceau ofrandele si se oficiau culturi  funerare,  mormantul  propriu-zis  fiind  sapat  in  stanca.  Asemanator  era „Mormintul Clitemnestrei”, descoperit in acelasi perimetru. Constructiile miceniene impresionau prin dimensiunile uriase ale blocurilor folosite,  asezate  unele  peste altele  conform  unei tehnici  speciale  care  nu utiliza materiale de legatura. Cu exceptia basoreliefului de pe Poarta leilor, care este considerat prima opera de sculptura monumentala din arta europeana, lipsesc piesele de dimensiuni mari. Sculptorii micenieni au creat mai ales piese de mici dimensiuni, din fildes, teracota, pietre semipretioase dure, decorate cu scene de viata cotidiana, de vanatoare si alte ocupatii. Originale sunt mastile din aur si, tot din categoria artelor metalelor, erau vestite si cautate la export armele, in special spadele incrustate cu metale pretioase, vasele din aur si argint. Ceramica, spre deosebire de cea cretana, avea mai degraba un caracter utilitar decat estetic.

CIVILIZATIA GREACA IN EPOCA ARHAICA

Aceasta se situeaza in jurul anilor 750 i.Chr., cand lumea greaca iesise din „epoca obscura”. Aparuse o noua arta si literatura, religia se constituise definitiv, noua scriere va fi un instrument esential pentru viata spirituala cat si pentru comertul care se intensifica iar viata economica va cunoaste un deosebit avant.

polisul grecesc

In secolul VII apare o noua denumire ce se aplica tuturor grecilor, fara a tine seama de etniile diferite, cea de eleni. Unitatea elenismului arhaic a fost o realitate, ale carei trasaturi esentiale se evidentiaza in evolutia oraselor-state , a creatiilor spirituale, unitate ce s-a manifestat in cadrul unei    multitudini de forme particulare, locale, datorita   diversitatii populatiilor si extinderii geografice a cuceririlor grecilor. Este epoca marilor colonizari, care s-au extins din sudul Italiei, Galiei, Iberiei, pana in Egipt, nordul Africii, Asia Mica, Caucaz, gurile Donului, Marea Neagra. Inca din aceasta epoca, forma de organizare administrativa si politica, general raspandita , a societatii grecesti a fost orasul-stat, numit polis. Pe de o parte, polisul reprezenta o unitate teritoriala si administrativa, ce cuprindea orasul, cu pamanturile din jurul sau, cu conducerea si alte organisme de administrare. Pe de alta parte, semnificatia mai profunda a notiunii de polis pentru greci a insemnat o comunitate de cetateni,  cu  origini  etnice  comune,  care  practicau  aceleasi  credinte  si  ritualuri religioase,  impartaseau  aceleesi  idealuri  civice.  Pentru  greci  era  o  chestiune  de mandrie sa apartina unui anumit polis, fata de care aveau o seama de obligatii de ordin administrativ, de a participa, spre exemplu, la treburile publice, dar mai ales spirituale. Fiecare polis avea dreptul de a-si bate propria moneda, se organiza pe baza unei constitutii proprii, avea zeii sai proprii, pe langa zeitatile comune tuturor grecilor, care se constituisera intr-un panteon,   prefigurat inca din   epoca prearhaica. Templelor inchinate   zeilor din religia oficiala comuna li se adaugau cele ale zeilor   venerati pe plan local. De asemenea, fiecare polis avea   o agora, piata publica in care se intalneau cetatenii pentru a discuta trebuirile obstei, un teatru in care aveau loc concursuri si reprezentatii de drama si comedie. Dincolo de elementele comune ale acestui tip de organizare,  au  existat  in  lumea  greaca  o  serie  de  particularitati,  datorate  zonei geografice, conditiilor si traditiilor proprii fiecarui polis. Informatiile scrise despre organizarea  acestora,  viata  politica,  sociala,  economica,  formele  de  invatamant, legislatie si administrarea justitiei etc. Se refera mai ales la Atena si Sparta.

Formele de guvernamant

Prima forma de guvernamant pare sa fi fost, pretutindeni pe teritoriile locuite de eleni,  monarhia. Regele, numit basileus,carmuia orasul, conducea armata, judeca toate cauzele civile (cele penale erau lasate la discretia razbunarii clanurilor), prezenta sacrificiile publice. Autoritatea regelui se baza pe nobletea originii sale, considerata   divina, pe bogatiile sale provenite mai ales din exploatarea propriilor lui pamanturi. Nu avea insa putere absoluta, era asistat de un consiliu   compus din capii familiilor nobile, cu care trebuia sa cada la invoiala in anumite hotatari pa care le lua. Nobilii erau mari proprietari de pamanturi, oamenii derand erau mici proprietari sau muncitori agricoli. Economia era inca rudimentara, se baza pe agricultura si cresterea vitelor iar comertul se baza pe troc, schimbul in natura, moneda nefiind inca cunoscuta.

In ordine cronologica, in evolutia sociala si politica a Greciei antice a aparut forma  de  guvernare  aristocratica  sau  oligarhia (de  la  oligos-putin  si  arhe-conducere). Primele forme de acest fel au aparut in regiunea Ionia, cand un grup de aristocrati au pus mana pe putere, in general fara violente. Puterea aristocratiei se baza pe prestigiul unei origini socotite de esenta divina si pe o bogatie considerabila, de mari proprietari de pamant si crescatori de vite, in special cai.

Organul de conducere al guvernarii aristocratice il constituie consiliul numit gerusia  , care succede consiliului regal din perioada precedenta. Era alcatuit din membri desemnati, in general pe viata, conform unor sisteme care variaza de la oras la oras. Acesta conducea efectiv orasul,   numea si supraveghea pe magistrati, care erau schimbati in fiecare an.

Regimul aristocratic va fi amenintat de mai multi factori, care au actionat independent .Astfel,  introducerea  monedei,  care  a  inlocuit  treptat  trocul,  a  avut consecinte de cea mai mare importanta. Precursoarele monedelor au fos lingourile de aur sau argint stampilate, care se foloseau de multa vreme in Orient. Inventia monedei este atribuita lui Giges, rege al regatului oriental al Lidiei , in secolul VII. Monedele grecesti erau batute de diferitele orase, fiind diferite ca etalon dar aveau in comun faptul ca erau din argint, in toata lumea greaca. Raspandirea monedei a reprezentat un pretios instrument pentru schimburile comerciale, usurandu-le mult si permitand unor negustori sa stranga averi uriase, care pentru prima data in istoria Greciei reprezinta bunuri  mobiliare (bani)  si  nu  funciare (pamanturi).  Negustorii  imbogatiti  erau deopotriva nobili si oameni provenind din paturile de jos iar puterea economica tot mai mare a acestei clase va atrage pretentii din partea acestora la puterea politica, in devafoarea aristocratiei.

O alta cauza a diminuarii puterii aristocratiei au fost schimbarile in arta militara. In secolul VIII, lupta era una de cavalerie, iar militarii erau de regula nobili care aveau resursele materiale pentru a poseda si intretine cai, precum si armamentul corespunzator.   In perioada  urmatoare ,  creste  importanta,  pe  plan  militar,  a infanteriei grele, in consecinta tactica se baza pe alte principii . Un nou ideal se substituie celui cavaleresc, inlocuit de cel al „omului de arme” (hoplitul) , militari ce proveneau din clasa de mijloc. Hoplitii isi puteau procura armura completa, scutul, lancea chiar daca nu erau oameni bogati, astfel incat statutul lor social devine mai important, prin urmare apare posibilitatea ca acestia sa acceada la functii politice. O evolutie asemanatoare a avut loc in ce priveste marinarii. Corabiile de razboi, cu echipaje din ce in ce mai numeroase, erau constituite din oameni de rand, care erau echipati de catre cetatenii comunitatilor din care faceau parte. Hoplitii si marinarii devin o patura de mijloc importanta, esentiala pentru apararea oraselor. Pe plan politic, consecinta a fost aparitia unor revendicari din partea acestei noi clase.

O alta forma de guvernamant, tirania, a reprezentat o solutie provizorie (a durat aproximativ un secol, intre  VII-VI) la criza sociala a Greciei arhaice. Este vorba de instituirea prin violenta a puterii unui singur individ, regim pe care grecii l-au numit tiranie (de la cuvantul de origine etrusca turan -domn). Tiranul este cel care pune  mana  pe  putere  si  o  pastreaza  cu  forta,  deosebindu-se  de  rege,  care  era detinatorul unei autoritati legitime, deoarece era ereditara. Regimul tiraniei a fost specific oraselor foarte evoluate din punct de vedere politic, economic si social, nu   a fost raspandit in intreaga Grecie si a avut caracteristici particulare de la un oras la altul. In ciuda acestor diferente, au existat unele trasaturi comune ale tiraniei in lumea greaca. Tiranii nu schimbau constitutia existenta a orasului-stat, nici pe magistratii alesi, desi puterea efectiva era in mainile lor. Aristocratii sunt mai ales cei care i-au urat pe tirani, deoarece li se luasera privilegiile, oamenii de rand, intr-o oarecare masura, s-au bucurat de unele avantaje. „Blandul tiran” Pisistrate, cum este numit in unele  scrieri  ale  epocii,  ce  a  stapanit  la  Atena,  a  acordat  imprumuturi  micilor proprietari de pamant confiscate de la nobili, pentru a-si putea transforma ogoarele in plantatii de vie si maslini. O alta caracteristica comuna tuturor tiranilor a fost „politica lor  de  prestigiu”,  cum  o  numeste  P.  Leveque,  prin  care  incercau  sa-si  asigure autoritatea. Aceasta consta in: initiative privind constructiile importante in orasul pe care il stapaneau, precum temple, sosele, canalizari etc., prin care ofereau locuri de munca cetatenilor de rand ; incurajare si sustinerea materiala a oamenilor de cultura si arta, prin comenzi si oferirea de avantaje materiale, cu conditia, desigur, ca artistii si poetii de la curtile lor sa ii preamareasca; un alt mijloc de obtinere a prestigiului a fost diplomatia  activa,  materializata  prin  actiunile  de  colonizare  si  prin  aliante matrimoniale cu cele mai distinse familii grecesti si straine. Dupa cum remarca Leveque, mai presus de toate, tiranii erau extrem de solidari intre ei, ajutandu-se unii pe altii, cu scopul de a-si consolida si pastra puterea. Dupa aproximativ un secol, tirania dispare, cel mai adesea rasturnarea tiranului se facea fara violenta, acesta era silit in unele cazuri sa se exileze, mai rar era asasinat.

O noua forma de guvernare, democratia, va aparea in Grecia in perioada clasica, mai precis la Atena.

CIVILIZATIA GREACA IN EPOCA CLASICA

Aparitia democratiei, cea mai avansata forma de guvernamant, ce sta la baza principiilor democratiei moderne, a fost favorizata de o serie de conditii sociale, economice si politice. Epoca clasica, situata in secolul V, a debutat cu infruntarile dintre greci si barbari, respectiv razboaiele cu persii, numite razboaiele medice.Grecii numeau  initial barbari (barbaroi) pe toti cei care  erau straini de etnia lor, de traditiile si principiile societatii grecesti iar dupa razboaiele cu persii cuvintul va dobandi conotatiile negative pastrate pana astazi , de oameni necivilizati.

Istoria consemneaza doua razboaie medice. Puternicul regat persan, condus de catre imparatul Cirus, apoi de fiul acestuia, Darius, dorea sa isi extinda suprematia asupra teritoriilor stapanite de greci. Prima confruntare dintre persi si greci a avut loc in Asia Mica, al carei tarm fusese ocupat de secole de greci si a avut ca final anexarea acestuia de catre imperiul persan condus de Cirus. Populatia de ionieni situata in acea zona, tratati ca supusi de catre persi trebuind sa plateasca acestora tribut, s-a revoltat si s-a adresat celorlalte orase grecesti pentru ajutor. Doar Atena le-a acordat un ajutor, insuficient, astfel incat unul dintre cele mai importante orase din Ionia, Miletul, a fost asaltat si distrus de catre persi, care au pus apoi stapanire pe intreaga Asie greceasca.

Ambitiile lui Darius, urmasul lui Cirus, vizau cucerirea tuturor tinuturilor grecesti si transformarea Greciei intr-o satrapie , anexata Persiei. In primul razboi medic, in lupta cu persii de la Maraton, Atena a fost lipsita de ajutorul altor cetati grecesti dar, sub conducerea lui Miltiade, au reusit sa-i infranga pe persi.

Salamina

Mai tarziu, Xerxes, fiul lui Darius, a pus la punct o gigantica expeditie de cucerire a grecilor. In fata acestui pericol, 31 de orase grecesti s-u unit in Liga panelenica de la Corint, pentru a face fata atacurilor. Au avut loc lupte in diferite locuri, victoria a inclinat de partea ambelor tabere iar in final persii au fost infranti la Salamina. Aceasta victorie, despre care a scris istoricul grec Herodot, a insemnat salvarea Greciei, victoria libertatii contra oprimarii si supunerii. De acum incolo, civilizatia greaca va cunoaste o perioada de mare avant pe toate planurile iar Atena, cu un rol determinant in evenimentele anterioare, va deveni centrul lumii grecesti. In urma celui de al doilea razboi medic, s-a constituit „Liga maritima de la Delos”, initial o federatie de state grecesti cu drepturi egale, in care fiecare oras isi asuma obligatia de a trimite un numar de soldati si de a contribui la echiparea si mentinerea unei flote comune. Atena, cu cea mai numeroasa flota, si-a dobandit treptat rolul de conducator,  prin  detinerea  puterii  executive  si  conducerea  operatiilor  militare (ostilitatile cu persii   au mai durat 30 de ani, din initiativa grecilor). Celorlalte orasestate grecesti li se recunostea, doar formal,autonomia, astfel incat Liga de la Delos se va transforma intr-un adevarat imperialism atenian.

Imperialismul  atenian  si  democratia  ateniana  au  constituit  doua  realitati, paradoxale pentru mentalitatea noastra de azi. In secolul V, Atena a atins apogeul puterii si prestigiului sau, datorita imperiului pe care si l-a creat si exploatarii in folosul  propriu  a  bogatiilor  si  resurselor  celorlalte  teritorii  grecesti.  Hegemonia acesteia i-a asigurat maretia si prosperitatea, in detrimntul aliatilor lor greci. „In primul rand ideea pe care si-o faceau vechii greci despre libertate e foarte diferita de ideea pe care a impus-o Revolutia franceza si anume ca egalitatea si fraternitatea sunt corolarele libertatii. Grecii antici nu aveau in vedere limitarea autonomiei unora, a Atenei spre exemplu, pentru a asigura o autonomie reala aliatilor lor. In mentalitatea lor, extinderea imperiului insemna si extinderea democratiei.” (subl. ns., P.Leveque, idem). Mai mult chiar, adauga Leveque, „democratia ateniana nu este imperialista datorita unui accident, ci prin esenta ei insasi. Nazuieste, inainte de toate, sa asigure o viata decenta cetatenilor ei, chiar si celor mai dezavantajati de soarta. Iar aceasta bunastare nu este posibila decat prin instaurarea unei   politici care sa urmareasca efectuarea  unor  lucrari  de  mari  proportii,  subventionate  de  tribut,  cu  inmultirea numarului de colonii militare care nu pot fi intemeiate decat prin confiscarea celor mai manoase pamanturi ale aliatilor.”(idem)

atena-antica

In secolul V, politica Atenei se organizeaza in jurul a doua partide antagoniste: aristocratii si democratii. Partidele erau niste coalitii cu interese comune, grupate in jurul  unor  personalitati,  nefiind  partide  politice  in  sensul  modern  al  termenului.
Consolidarea deplina a democratiei ateniene a avut loc in timpul cand Pericle a fost ales strategul (cea mai inalta magistratura) acestui oras-stat. Personalitatea lui Pericle, provenit  dintr-o  familie  nobila,  instruit  si  cultivat,  cu  remarcabile  calitati  de conducator,a dat numele sau   intregului secol al V-ea, numit  „epoca de aur” sau „secolul lui Pericle”. El a dominat Atena aproape 30 de ani, a fost reales strateg timp de 15 ani si a detinut o putere la fel de mare ca un tiran dar nu a depasit niciodata limitele legalitatii. Aristotel l-a numit „inteleptul”. In centrul politicii sale interne s-a aflat idealul democratic (demos- popor, cratos-putere) ale carui principii de baza erau: egalitatea tuturor in fata legii, posibilitatea ca toti cetatenii sa duca o viata decenta, precum si posibilitatea ca   reprezentantii tuturor cetatenilor sa acceada la functiile de conducere si administrare ale cetatii.

El a instituit „mistoforia”, retribuirea functiilor publice, caci   numai aceasta permitea tuturor cetatenilor, indiferent de situatia lor materiala, sa ia cu adevarat parte la administrarea treburilor publice. Functia de strateg nu era retribuita, ramanand rezervata claselor superioare. Cetatenia nu era acordata decat celor nascuti din parinti deja cetateni. Marinarilor, cavalerilor si hoplitilor li se platea o solda cat timp erau activi.  La  Adunarea  poporului,  un  organism  existent  din  perioada  anterioara, participarea constituia o datorie esentiala a cetatenilor si nu era retribuita.. Exista si Consiliul celor 500, cu membri alesi in fiecare an prin tragere la sorti dintre cetatenii care au implinit varsta de 30 de ani. Avea cate 10 sectii alcatuite din 50 de membri, reprezentanti ai fiecarui trib. Magistraturile erau anuale si functionau in cadrul unor colegii, astfel incat toti cetatenii puteau participa efectiv la viata publica. Dintre acestia, arhontii aveau atributii religoase si de instruire a proceselor, strategii se bucurau de o putere considerabila si constituiau puterea executiva a orasului-stat.

Existau numeroase alte functii secundare, in politie, controlul economic sau finante. Statul patrona asezamintele de asistenta sociala si platea celor saraci biletul de intrare la teatru. Teatrul era socotit in Grecia o forma de educatie civica, la care trebuiau sa ia parte toti cetatenii. Pericle a conceput un vast program de lucrari publice, care urmarea sa ocupe mana de lucru pe de o parte, iar pe de alta parte sa faca din Atena cel mai frumos oras grecesc. S-au construit in timpul sau, intre altele, doua ziduri lungi care legau Atena de portul ei, Pireu, o serie de sanctuare ruinate de atacurile barbarilor, mai ales Acropola, au fost refacute.

Societatea instituita de democratia ateniana era bazata insa, ca toate societatile antice, pe distinctia ce se facea intre oamenii liberi si sclavi. La Atena sclavii erau tratati cu mai multa omenie, aveau dreptul sa-si spuna parerile pe fata, sa ia parte la anumite ceremonii religoase, dispuneau de unele drepturi fata de atitudinea arbitrara a stapanilor lor, care nu aveau drept de viata si moarte asupra sclavilor.

Oamenii liberi erau cetateni sau meteci. Metecii erau strainii stabiliti la Atena si care se bucurau de drepturi speciale. Nu aveau insa drepturi politice si acela de a poseda proprietati funciare. Plateau o taxa speciala, aveau de facut anumite prestatii, isi faceau serviciul militar ca hopliti si marinari. Cu desavarsire liberi in relatiile lor cu cetatenii, erau admisi sa ia parte la ceremoniile religioase si civice si mai ales au jucat un rol de seama in viata culturala a cetatii. Adesea s-au impus ca mari comercianti, cei mai bogati dintre ei erau zarafi (camatari) sau bancheri iar cea mai mare parte din proprietatea mobiliara se afla in mainile lor. Metecii au ocupat un loc foarte important in arta, medicina si mai ales filosofie. Cei mai insemnati filosofi greci, Aristotel, Anaxagoras,  Protagoras  au  fost  meteci,  de  asemenea  arhitectul  Hipodamos, constructorul  Pireului,  pictorii  Zeuxis  si  Polignot,  medicul  Hipocrat,  Herodot, „parintele  istoriei”.  Acestia  si    altii  au  fost  primiti  cu  generozitate  de  Atena, contribuind din plin la prosperitatea si gloria ei.

Cetatenilor  le  era  rezervata  activitatea  politica  si  proprietatea  funciara, alcatuind o comunitate bazata pe interese economice si politice. Cei bogati trebuiau sa plateasca un impozit extraordinar pe veniturile lor si alte prestatii, precum suportarea cheltuielilor  unor  primiri  de  oaspeti  ai  Atenei,  ale  unor  festivitati  religioase, concursuri de teatru, echiparea navelor de razboi, patronarea pe timp de un an a unui gimnaziu. Aceste servicii publice numite  „leiturghia” reprezentau un principiu al democratiei ateniene, conform caruia cel bogat trebuia sa aiba nu numai beneficii ci si obligatii mai mari decat ale celorlalti.

CIVILIZATIA GREACA IN EPOCA ELENISTICA

Ultima etapa a civilizatiei grecesti antice este numita elenistica de la numele de „elenisti” care se dadea orientalilor elenizati. Se situeaza intre 323 i. Chr., moartea lui Alexandru Macedon si  30 i.Chr., data sinuciderii Cleopatrei, ultima regina a Egiptului , Cleopatrateritoriu ce facea parte din imperiul grecesc, in acea vreme.

Spre sfarsitul secolului V, statul nordic macedonean, format dintr-un amestec de  triburi  grecesti  si  iliro-tracice,  se  afirma  ca  un  stat  monarhic  important. Organizatorul acestuia fusese regele Filip al II-lea, care a cucerit coloniile grecesti de pe  coasta  Traciei,  incercand  sa-si  extinda  hegemonia  asupra  intregii  peninsule grecesti. In unele orase-state grecesti, Filip isi avea sustinatori dar exista si o coalitie antimacedoneana,  in  frunte  cu  oratorul  Demostene,  aparator  al  institutiilor democratice.  Coalitia  antimacedoneana  a  fost  invinsa  de  Filip,  care  a  dobandit suprematia asupra intregii peninsule grecesti si a proiectat o campanie impotriva persilor.  A  fost  insa  asasinat  si  generalii  sai  l-au  proclamat  rege  pe  fiul  sau, Alexandru, in varsta de 20 de ani.

Cu domnia de 13 ani a lui Alexandu Macedon, numit si cel Mare a inceput o noua epoca istorica, dominata pe toate planurile  de personalitatea puternica a acestuia si de intinsele cuceriri pe care le-a facut. Marele sau vis a fost sa uneasca Occidentul si Orientul, intemeind un stat mondial, unitar din punct de vedere politic si militar. A infintat peste 70 de orase in cele mai indepartate parti ale lumii, multe dintre ele primind numele de Alexandria, cel mai insemnat fiind cel din Egipt.

Alexandru a inceput prin a reprima rascoalele din Tracia si Teba, a inaintat in Asia, in Siria, Fenicia. Egiptul l-a primit ca pe un eliberator, fiind proclamat de preotii templului lui Amon ca „fiul Soarelui”, urmas legitim al faraonilor. A cucerit Palestina, Mesopotamia, apoi Babilonul, Suza si Persepolis, centre importante ale regatului persan, ale caror bogatii imense le-a capturat. macedonDupa uciderea regelui persan Darius al III-lea a fost proclamat regele Persiei. Si-a continuat campanile militare spre rasarit pina in Asia Centrala, a ajuns pe malurile Indusului, si-a continuat expeditiile in India, pe care a intentionat sa o cucereasca dar armata, demoralizata si slabita, s-a opus. Retras de pe malurile Indusului, a inceput sa pregateasca o expeditie maritima in Golful Persic. A murit la 33 de ani, din cauze inca necunoscute cu exactitate. Mult timp s-a crezut ca malaria a fost cea care l-a rapus, recent unii cercetatori au avansat ipoteza ca a fost otravit, probabil neintentionat, leacurile cu care era tratat fiind toxice in cantitatile mari care i se administrau. Desi domnia sa nu a fost lunga, a ramas figura emblematica  a  unei  perioade  seculare,  si-a  pus  amprenta  personalitatii  sale remarcabile asupra organizarii vietii politice, sociale, economice a unui imperiu imens. Acestea au fost posibile datorita exceptionalelor sale calitati de conducator militar dar si celor intelectuale. A fost un om invatat, profesorul sau de filosofie a fost Aristotel, a incurajat si sustinut cultura  artele si stiintele, pe oamenii de cultura si arta din timpul domniei sale.

Incepand cu aceasta perioada are loc asimilarea treptata a culturii grecesti de catre romani. 

In articolul viitor, vom discuta despre Civilizatia Romana.

Abonati-va la newsletterul nostru si veti primi pe email articolele noastre

 

Descopera Lumea

Descopera Lumea

Scrii un cuvant...cuvantul scris e un leac sau o otrava. Tu vei muri, dar tot ce-ai scris ramane-n urma drum deschis spre moarte sau spre paradis, spre ocara sau slava...
Descopera Lumea
loading...

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Sentimente.ro

Parteneri





Vola.ro

Descopera Lumea – Galerie

Ceata plutind deasupra orasului Cape Town - Africa de Sud Imaginati-va locuind aici!- Hallstatt, Austria Monaco - Franta Nava Spatiala Enterprise deasupra orasului Sao Jose dos Campo - Brazilia Ponte Vecchio - Italia Zapada si Fum Popocatepetl, Mexico
| RSS | Sitemap | Google+ | science blog |

Civilizatii Antice. Civilizatia Greaca