Japonia. Istoria unei capitulari „atomice”
Japonia, Hiroshima, 6 august 1945, ora locala 8.15 a.m.: un bombardier B – 29 al Statelor Unite ale Americii lanseaza o bomba cu uraniu – 35 tip ansamblu-tun, cu o putere exploziva echivalenta cu cca 13 kilotone TNT. Pe o raza de 500 m in jurul exploziei totul este incinerat, pe o raza de 3 km toate cladirile sunt in flacari. Un nor gros de fum formeaza o ciuperca de 12.000 m altitudine. Victimele mor fie instantaneu, fie lent: date limitate la populatia civila locala, de 250.000 de locuitori, estimeaza 45.000 de decese in prima zi si alte 19.000 in urmatoarele patru luni, iar statistici totale, incluzand personalul militar si lucratorii straini, apreciaza, dintr-un numar de 310.000 de persoane, 90.000-140.000 de decese in primele doua-patru luni; la cifra victimelor de la sfarsitul anului 1945, cinci ani mai tarziu se adauga 200.000.
Japonia, Nagasaki, 9 august 1945, ora locala 11.02 a.m.: Statele Unite detoneaza o bomba cu plutoniu cu o putere exploziva de 21 kilotone TNT. Din populatia orasului, de 174.000 de locuitori, 22.000 au murit in prima zi si alti 17.000 in patru luni, iar din totalul de 250.000 de persoane, 60.000-80.000 in doua-patru luni.
14 august 1945: in urma interventiei imparatului Hirohito, Japonia anunta depunerea armelor (facuta cunoscuta catre intreaga natiune, prin vocea imparatului imprimata pe banda, la 15 august 1945).
Istoria armelor nucleare a debutat in 1896, cand Henri Becquerel a descoperit radioactivitatea, constatand ca sarurile de uraniu emit radiatii ce, asemanator razelor X, pe atunci recent descoperite, puteau trece prin carton, innegri o placa fotografica si ioniza atmosfera. Ulterior, Marie si Pierre Curie au descoperit poloniul, precum si radiul, de milioane de ori mai radioactiv decat uraniul; la inceputul secolului XX s-a deschis perspectiva utilizarii elementelor radioactive, deja folosite in cercetari si medicina, si ca sursa de energie. In anii ’30, fizicienii atomisti formau o adevarata comunitate stiintifica internationala; descoperirea fisiunii (proprietatea nucleului uraniului de a se separa cu mare pierdere de energie la impactul cu fie si un singur neutron), in 1939, de catre Lise Meitner si Otto Frisch, a fost urmata de descoperirea fisiunii spontane (fara bombardare cu neutroni) de catre savantii rusi: apare ideea energiei atomice pentru generatoare de curent electric si pentru bombe. Teama ca Germania nazista sa nu realizeze bomba atomica si, totodata, concurenta cu U.R.S.S. au determinat o accelerare a experimentarii in Anglia si Statele Unite, In timp ce Uniunea Sovietica, focalizata asupra razboiului, ramanea totusi in urma in domeniul nuclear. Pe 16 iulie 1945, in ajunul Conferintei de la Potsdam, care trebuia sa reglementeze situatia postbelica, Statele Unite au testat cu succes o bomba atomica cu plutoniu in desertul Alamogordo din New Mexico. In zilele Conferintei, presedintele american Harry Truman l-a pus in tema si pe Churchill, ulterior si pe Stalin, a carui reactie evaziva indica faptul ca a cautat sa-si ascunda ingrijorarea privind intarzierea Uniunii Sovietice in sfera nucleara. Pasivitatea lui Stalin era calculata: el stia despre ce era vorba si lasa interlocutorul (atunci, Harry Truman) dezorientat.
Proclamatia de la Potsdam (26-27 iulie 1945), – adoptata de Truman (S.U.A.), Churchill (Marea Britanie) si Jiang Jieshi (China), fara consultarea sovieticilor, care soma Japonia sa capituleze, in caz contrar actionandu-se prompt si categoric pentru distrugerea ei, Japonia refuzand a se conforma, intrucat cereri cum erau „capitulare neconditionata“ sau eliminarea pentru totdeauna a autoritatii si influentei „celor ce au inselat poporul japonez si l-au condus pe calea gresita a unei actiuni de cucerire mondiala“ ori justitia severa ce „urmeaza sa fie aplicata tuturor criminalilor de razboi” au sugerat partii nipone pericolul abolirii institutiei imperiale. Or, in Japonia imparatul avea statutul unui zeu, reper al devotamentului individual si unitatii nationale, astfel incat pana si sustinatorii capitularii ar fi continuat razboiul pentru a apara acest fundament al fiintei statale.
Aspectele mentalitatii japonezilor erau cat de cat cunoscute in Statele Unite, insa Proclamatia de la Potsdam nu a inclus garantii privind mentinerea imparatului (desi pe 10 august, la mesajul de capitulare al Japoniei, Aliatii aveau sa raspunda favorabil in acest sens), data fiind influenta exercitata asupra lui Truman de unii membri ai Departamentului de Stat, necunoscatori ai realitatilor nipone, dar sensibili la opinia publica americana, care dorea termeni fermi in privinta Japoniei.
Raporturile dintre Rusia si Japonia au stat, de asemenea, in epoca, sub semnul duplicitatii. Daca, in aprilie 1941, U.R.S.S. semnase cu Japonia un pact de neutralitate, certitudinea infrangerii Germaniei si interesul Uniunii Sovietice de a-si pastra avantajele in Extremul Orient (dobandite la Yalta, in februarie 1945, cu conditia ajutorului rusesc contra Japoniei) au determinat o schimbare radicala de politica: U.R.S.S. urma sa intre in razboi inainte ca Japonia sa capituleze – si astfel au ramas fara rezultat incercarile Japoniei (care de altfel trecea prin tensiunile dintre militaristi si adepti ai incetarii razboiului, tentative diplomatice de pace datand de la sfarsitul toamnei 1944) de a obtine o pace mediata de sovietici .
Astfel, inca din februarie 1945, atitudinea ambasadorului sovietic la Tokyo, Iakob Malik, a inceput sa dea de banuit guvernului japonez; in aprilie, la o noua intalnire, Malik a evitat un raspuns angajat, fiind abordat din nou, fara succes, la 24 si 29 iunie. Pe 13 iulie 1945, cu patru zile inaintea deschiderii Conferintei de la Potsdam, ambasadorul japonez la Moscova a inaintat guvernului sovietic cererea de a-l primi pe printul Konoye, iar pe 17 si 18 iulie, la Potsdam, Stalin i-a instiintat pe Churchill si Truman. Consultat in legatura cu raspunsul ce trebuia dat Japoniei, Truman a sugerat sa se spuna ca „mesajul japonez este vag“, ceea ce s-a comunicat ambasadorului nipon. Asadar, vizita lui Konoye era tratata drept lipsita de sens si inoportuna. Eschivarea diplomatiei sovietice, cat si americane, intr-un context de importanta capitala, echivaleaza de asemenea cu un sofism, ignoratio elenchi, ignorarea subiectului in discutie, care se defineste ca un fel de arhetip al sofismelor.
Lipsa medierii sovietice si impactul psihologic al Conferintei de la Potsdam au avut un rol hotarator in atitudinea Japoniei de a ignora Proclamatia de la Potsdam. Ultimatumul si-a dus consecintele pana la capat, prin bombele atomice din 6 si 9 august; dupa Hiroshima, Japonia mai spera in medierea Moscovei, dar la 8 august U.R.S.S. a declarat razboi Japoniei, trecand in ziua urmatoare la ofensiva in Extremul Orient. Desi militaristii japonezi sustineau continuarea razboiului, interventia imparatului de partea Partidului pacii a determinat capitularea.
Japonia, Hiroshima si NagasakiGalerie imagini (atentie imaginile pot avea impact emotional):
Documentar : Hiroshima, 20 ore dupa (un film despre Japonia de dupa bombardamentul atomic)
Sursa; youtube.com
- Machu Picchu – Leaganul civilizatiei incase - 15 aprilie 2018
- Inventii care ne-au marcat: Roata. Cine, cand si cum a inventat-o - 2 aprilie 2018
- Samsung Galaxy S7: Cum va arata el, VIDEO si specificatii tehnice - 26 februarie 2016
