Publicat: sâm, Mai 3rd, 2014

Sistemul Solar. Cei 4 sateliti galileeni ai lui Jupiter

Jupiter are peste 60 de sateliti, dintre care cei mai mari 4, numiti si  sateliti galileeni, au fost descoperiti de astronomul italian Galileo Galilei, ajutat de rudimentarul telescop construit chiar de el. Acestia au fost, de altfel, si primii sateliti observati vreodata, cu exceptia Lunii.

Satelitii galileeni ai lui Jupiter

Io

Io, al cincilea satelit si primul din cei galileeni, este un iad multicolor. Putin mai mare decat Luna, prezinta cea mai intensa activitate vulcanica din intreg sistemul solar.
Io are o rotatie in jurul axei egala cu revolutia in jurul planetei mama, si o orbita aproape circulara, acestea fiind probabil efectele unor puternice forte mareice. Astfel, prezinta spre Jupiter aceeasi fata, intocmai ca satelitul nostru natural.
Pe o orbita circulara la 422.000 km de planeta, satelitul este supus constant contractiei si dilatarii in campul gravitational intens al lui Jupiter, fiind de asemenea supus presiunilor si de orbita urmatorului satelit, Europa, cu care este in rezonanta. Ca urmare a fortelor mareice, Io este deformat, iar frecarea rezultata incalzeste si topeste rocile din interior, producand vulcani si revarsari de lava, ca si gheizere de dioxid de sulf. Vulcani de marimea Frantei pot erupe ani de zile incontinuu. Lava este aruncata in spatiu la cateva sute de kilometri, avand initial o temperatura foarte mare, 1.900 K.

Io Satelitul galileean al lui Jupiter

Cantitatea de material ejectata de vulcanii de pe Io este impresionanta, suficienta pentru a acoperi satelitul cu un strat gros de 100 m intr-o perioada relativ scurta geologic vorbind, de 100 milioane ani. Mantaua si crusta au fost reciclate de mai multe ori in decursul istoriei sale. Io nu are atmosfera decat local, in jurul vulcanilor, formata din gazele ce ies din interior odata cu eruptiile. Materia ejectata contine atomi ionizati de oxigen, sodiu si sulfuri, cu urme de hidrogen si potasiu.
Miscarea pe orbita a lui Io, trecand prin puternicul camp magnetic al lui Jupiter, genereaza un camp electric, dezvoltand o tensiune de 400.000 V si generand un curent de 3 milioane amperi. Acest curent formeaza un cordon ombilical ce uneste satelitul de planeta gigant. Forta electrica smulge materie de pe Io (in jur de o tona pe secunda) si formeaza in jurul lui Jupiter un tor de plasma.
Interiorul lui Io, ca si cel al lui Ganymede si Europa, are o structura ce prezinta nucleu, manta cel putin partial topita, si o scoarta solida bogata in sulfuri.

Europa

La 670.000 km de Jupiter orbiteaza al saselea satelit al sau, Europa. Alaturi de Titan, poate fi numit cel mai interesant satelit din sistemul nostru. Pe suprafata sa de gheata au fost observate crapaturi ce duc la concluzia ca satelitul este acoperit de un ocean urias, adanc de kilometri, si ca stratul de gheata exterior se rupe din cand in cand, datorita presiunilor gravitationale. Aceste fracturi au in general lungimi de zeci de kilometri, dar merg si pana la mii de kilometri lungime. Cel putin pana in trecutul recent, Europa a avut un strat semifluid sub gheata de suprafata, cei mai multi oameni de stiinta inclinand sa creada ca acesta inca exista.
Temperatura de suprafata variaza, de la 110 K la ecuator, pana la abia 50 K in zona polara. Acest lucru face ca gheata sa fie la fel de tare ca granitul. Savantii inca nu sunt de acord cu grosimea stratului de gheata de la suprafata, modelele dand rezultate de la cateva sute de metri, pana la zeci de kilometri. Cea mai buna estimare a grosimii sale insa o fac craterele, estimarile fiind de 10-30 km grosime. Oceanul ce salașluiește dedesubt ar avea minim 100 km adancime.

Satelitul lui Jupiter Europa

Ceva mai mica decat Luna, Europa are camp magnetic propriu si de asemenea indus (de Jupiter), iar modelele arata ca interiorul contine roca si o mica parte gheata. Grosimea crustei de gheata (si apa) ar ajunge la 150 km. Satelitul, se crede, are de doua ori mai multa apa decat Terra.
Numarul craterelor este de departe foarte mic, in comparatie cu majoritatea corpurilor din Sistemul Solar, ceea ce ne arata ca suprafata este in continua schimbare. Motorul acestei activitati este acelasi cu cel ce pune in miscare vulcanii de pe Io.
Urmele de dioxid de sulf si acid sulfuric descoperite ar putea proveni de la vecina Io, dar de asemenea aceste substante ar putea fi raspandite in oceanul urias, facandu-l foarte acid. Au fost descoperiti si compusi organici.
Europa, impreuna cu Titan, Enceladus si Marte, sunt cele mai propice locuri din Sistemul Solar pentru a cauta eventuala viata. Dar daca Marte este deja o planeta pe moarte ce nu ne-ar oferi, probabil, decat urma unei vieti trecute, iar Titan este mult prea rece ca viata sa fi avut energia necesara aparitiei, Europa ar putea sa ne prezinte viata in timp real. Sub kilometrii de gheata, in oceanul intunecat, adanc de alte zeci de kilometri, in preajma surselor de caldura venite din interior asemeni vulcanilor submarini de pe Pamant, ar fi putut aparea si vietui organisme primare.
Un alt lucru interesant este ca Europa are o atmosfera, foarte subtire, e adevarat, de oxigen molecular. Acesta nu este produsul formelor de viata, cum se intampla pe Terra, ci rezulta din descompunerea moleculelor de apa, sub actiunea radiatiilor. Hidrogenul, mai usor, se pierde in spatiu, ramanand oxigenul.

Ganymede

Pe o orbita aflata la 1,07 milioane km de Jupiter gasim cel mai mare satelit din Sistemul Solar, Ganymede, depasind in diametru planeta Mercur. Este singurul satelit cunoscut a avea propriul camp magnetic de sine statator, generat din surse interne.
Densitatea mica il prezinta format jumatate din roca si jumatate din gheata. Nucleul este metalic, producand campul magnetic observat, cu o intensitate de 1% din cel terestru.
Suprafata prezinta zone luminoase si intunecate. De vreme ce cele intunecate prezinta mai multe cratere, acestea sunt mai vechi. Dimensiunea mica a craterelor (in comparatie cu alte corpuri ce au suprafata solida) duc la concluzia ca si Ganymede ar putea avea, sau a avut, un strat de apa in interior, un ocean sarat la o adancime de 200 km, prins intre straturi de gheata. Crapaturile de care este strabatut solul, foarte vechi si ele, sunt de origine tectonica, probabil. Varsta suprafetei este estimata la 3-3,4 miliarde de ani, comparabil cu cea a Lunii, deci satelitul pare a nu avea activitate in prezent sau in trecutul apropiat, cum este cazul Europei si al lui Io.

ganymede

Ganymede nu are atmosfera, detectandu-se doar urme de ozon. insa intr-un viitor, acesta ar putea avea, ca si Europa, o atmosfera rarefiata de oxigen.
Orbita satelitului este in rezonanta cu cea a lui Io si Europa, in raport de 1:2:4. De asemenea prezinta si el aceeasi fata catre Jupiter.
Ganymede s-a format probabil prin acretie, in acelasi timp cu planeta mama. Timpul de formare ar fi estimat la 10.000 ani, mult mai putin decat cel pentru formarea lui Callisto, de 100.000 ani. Aceasta formare rapida a dus la pastrarea caldurii initiale in mare parte, si a avut ca efect stratificarea interiorului sau, despartind gheata de roca. Acest lucru nu s-a intamplat si in cazul lui Callisto, iar asta ar explica de ce lunile lui Jupiter, desi au aceeasi compozitie, sunt foarte diferite intre ele.

Callisto

Al treilea satelit ca marime din Sistemul Solar, dupa Ganymede si Titan, Callisto orbiteaza la o distanta de 1,88 milioane km de planeta.
Este in intregime acoperit de cratere, sugerand lipsa vreunei activitati tectonice de orice fel in istoria sa. Jumatate roca si jumatate gheata ca si compozitie, acest satelit nu are straturi diferentiate in interior, neavand structura interna cum este cazul celorlalti sateliti galileeni. Nu este prins in rezonanta cu Jupiter (aceasta rezonanta ajutand celelalte luni sa dezvolte activitate geologica) si nu are atmosfera, decat urme de dioxid de carbon si, probabil, oxigen.

callisto

Un slab camp magnetic indus de Jupiter ar putea releva prezenta unui ocean sarat cu o adancime de 50-200 km sub crusta de gheata de la exterior, de 80-150 km grosime, plin cu un antigel natural, cum ar fi amoniacul.
Callisto este posesoarea unor cratere uriase de impact, cele mai mari fiind Valhalla, cu un diametru de 3.600 km, si Asgard, cu 1.600 km in diametru. Are de asemenea serii de cratere in linie, provenind de la corpuri ce s-au dezintegrat sub presiunea fortei gravitationale si abia apoi au lovit satelitul.

Satelitii exteriori

Satelitii mici exteriori, dincolo de orbitele celor galileeni, se impart in doua grupuri: A si B. Fiecare din aceste grupuri provine probabil din ramasitele unor corpuri mai mari ce s-au fragmentat sub actiunea gravitationala a lui Jupiter, avand caracteristici comune.
Grupul A, compus din Leda, Himalia, Lysithea si Elara se misca intr-un plan inclinat la 28 grade de ecuatorul lui Jupiter. Grupul B, format din Ananke, Carme, Pasiphae si Sinope, aflat la peste 20 milioane km de planeta, are o miscare retrograda, intr-un plan inclinat la 150 grade.
Pe langa toti acesti sateliti descrisi mai sus, exista multi altii, simple roci captate de uriasa planeta. Este foarte probabil ca se vor mai descoperi si altii, prea mici sau prea departati ca sa ii observam inca. Sau vor fi captati si altii in viitor.

Sursa: Wikipedia, Space.com, Scientia.ro

Descopera Lumea

Descopera Lumea

Scrii un cuvant...cuvantul scris e un leac sau o otrava. Tu vei muri, dar tot ce-ai scris ramane-n urma drum deschis spre moarte sau spre paradis, spre ocara sau slava...
Descopera Lumea
loading...

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Sentimente.ro

Parteneri





Vola.ro

Descopera Lumea – Galerie

Alesund - Norway Ceata plutind deasupra orasului Cape Town - Africa de Sud Hong Kong Imaginati-va locuind aici!- Hallstatt, Austria Kiev - Ucraina Mount-Roraima-Venezuela.
| RSS | Sitemap | Google+ | science blog |

Sistemul Solar. Cei 4 sateliti galileeni ai lui Jupiter