Sistemul Solar. Mercur
In mitologia romana, Mercur (Hermes la greci) era zeul comertului si protectorul hotilor. Planeta Mercur a fost denumita astfel, deoarece miscarea aparenta pe cer este una rapida. Grecii ii dadusera doua nume, Apollo si Hermes.
Apollo, cand aparea seara si Hermes cand era stea de dimineata, stiind totusi ca era vorba despre acelasi corp ceresc. Planeta este cunoscuta inca de pe vremea sumerienilor (mileniul 3 i.C.). Planeta Mercur, desi foarte stralucitoare, nu a fost foarte bine observata deoarece nu apare pe cerul noptii, fiind vizibila in crepusculul rasaritului si apusului, mereu in vecinatatea Soarelui.
Acest bulgare de roca, abia ceva mai mare decat Luna, este supus extremelor. Mercur este putin mai mic decat Ganymede si Titan, sateliti ai altor planete din Sistemul Solar. Foarte aproape de Soare, la o distanta medie de doar 0,38 UA, este supusa la temperaturi de ordinul sutelor de grade. S-ar parea ca pe aceasta planeta nu avem de ce sa cautam gheata, insa sa nu uitam ca atunci cand lumina solara nu ajunge pe suprafata unui corp ce nu are atmosfera, aceasta se raceste rapid. Pe suprafata intunecata a lui Mercur, temperatura coboara pana la -150 grade Celsius.
ORBITA PLANETEI MERCUR
Cea mai apropiata planeta de Soare, Mercur isi completeaza orbita in 88 zile terestre, avand cea mai mare viteza orbitala dintre toate planetele, de 48 km/s. Orbita are cea mai mare excentricitate, apropiindu-se de Soare la periheliu la doar 46 milioane km, iar la afeliu aflandu-se la o distanta de acesta de 70 milioane km. Cand se afla la cea mai mica distanta de Soare, acesta apare pe cer de trei ori mai mare decat il vedem noi de pe Terra.
IPOTETICA PLANETA VULCAN
In orbita planetei Mercur au fost observate anumite diferente intre valorile prezise si cele masurate. Aceste diferente persistau si nu puteau fi explicate folosind mecanica newtoniana.
in 1860, matematicianul Urbain Le Verrier a prezis ca aceste deviatii ale orbitei lui Mercur ar putea fi explicate prin existenta unei planete cu o orbita interioara acesteia, denumita atunci Vulcan sau a unei centuri de asteroizi. Desi au fost facute numeroase investigatii pentru a gasi aceasta planeta lipsa, inclusiv in timpul eclipselor solare, aceasta a ramas ascunsa, pentru simplul motiv ca nu exista.
Explicatia a venit odata cu teoria relativitatii a lui Einstein, care, completand lipsurile mecanicii clasice, a putut prevedea exact miscarile planetei Mercur, ceea ce a constituit si unul din motivele principale pentru care aceasta a fost acceptata atat de bine.
Perioada de rotatie este de 58,5 zile. Pana in anii ’60 se credea ca aceasta este egala cu perioada de revolutie, Mercur aratand aceeasi fata Soarelui. Acest lucru se datora faptului ca Mercur prezinta spre noi aceeasi fata de fiecare data cand trece prin punctul cel mai apropiat de Terra. Daca orbita sa ar fi avut o excentricitate mica, probabil ca asta s-ar fi intamplat, insa datorita excentricitatii planeta a atins alt punct stabil, o rezonanta de 3:2. Acest lucru inseamna un raport de 2 la 3 intre perioada de rotatie si cea de revolutie.
Aceasta excentricitate mare si rezonanta prezenta ar produce efecte uimitoare asupra unui observator aflat pe planeta. Acesta ar vedea cum Soarele rasare, apoi se mareste pe masura ce se indreapta spre zenit. Aici s-ar opri, si-ar inversa mersul si s-ar opri din nou inainte de a-si relua drumul catre orizont, micsorandu-se, de asemenea. in intervalul dintre cele doua opriri, stelele pe cer s-ar misca de trei ori mai repede. (Trebuie spus ca viteza orbitala difera mult in functie de cat de aproape se afla planeta de stea.)
Pe Mercur nu exista anotimpuri, dat fiind faptul ca inclinatia axei de rotatie este zero.
Datorita situarii mai aproape de Soare decat Terra, Mercur, cand este observat, prezinta faze, intocmai ca Luna. Acelasi lucru este valabil si pentru Venus. Mercur prezinta cea mai mare luminozitate cand este in faza „plina”. Chiar daca se situeaza dincolo de Soare, la aproape cea mai mare departare de noi, luminozitatea este foarte mare. Acest lucru nu este valabil pentru Venus, insa, care este mai stralucitoare cand este in faza apropiata minimului, dar aproape de noi.
Mercur este mai usor de observat din emisfera sudica, deoarece elongatia posibila maxima apare intotdeauna cand in aceasta emisfera este toamna timpurie sau iarna tarzie.
PEISAJUL MERCURIAN
Mercur, ca si Luna, nu are placi tectonice. Este acoperit de cratere, in cea mai mare parte foarte vechi, de scurgeri de lava si crapaturi produse de cutremure. Suprafata este de tip lunar, insa relieful planetei Mercur, spre deosebire de cel al satelitului nostru, este supus la variatii mult mai mari de temperatura.
Cel mai mare crater de impact este bazinul Caloris (numele inseamna caldura si, intr-adevar, aici este una din zonele cele mai calde ale planetei, bazinul fiind indreptat spre Soare in timpul periheliului). Bazinul are un diametru de 1.300 km, fiind inconjurat de un inel de munti cu o inaltime de 2 km. Suprafata lui Mercur prezinta lanturi uriase de munti, de pana la 500 km, asa numitele bastioane. Se crede ca acestea s-au format prin compresia gravitationala a planetei, cauzata de racirea interiorului. Se estimeaza ca suprafata mercuriana s-ar fi redus cu 1%, ceea ce inseamna descresterea razei cu 1 km.
STRUCTURA PLANETEI MERCUR
Mercur, desi mult mai mic decat Terra, are o densitate comparabila (5,43 g/cm3). Nucleul acestuia domina interiorul planetei, continand 70% din masa, raza lui fiind de 1.600 – 1.700 km, iar mantaua de silicati care il imbraca, 5-600 km. Elementul dominant in nucleu este fierul, si cel putin o parte este in forma lichida. Acest lucru cauzeaza probabil campul magnetic slab (1% din cel al Pamantului) pe care Mercur il are, de altfel singura planeta telurica, in afara Terrei, care prezinta camp magnetic.
Mai multe teorii au fost propuse pentru a explica metalicitatea inalta a planetei. Mercur contine mai mult fier decat oricare alta planeta din Sistemul Solar. Se presupune ca Mercur a avut initial o masa mult mai mare, dar datorita impacturilor din Sistemul Solar timpuriu, foarte agresive la aceasta apropiere de Soare, si-a pierdut o mare parte din crusta si manta, ramanand in urma nucleul. O alta teorie spune ca formarea planetei Mercur atat de aproape de Soare s-a produs, la acel timp, in conditii de temperatura de 2.500-3.500 K, poate chiar 10.000 K. Astfel o mare parte din crusta s-a evaporat, iar vantul solar agresiv a indepartat acest material.
ATMOSFERA, PLANETEI MERCUR
Mercur este prea mica pentru ca gravitatia sa poata retine atmosfera. Exista o atmosfera extrem de rarefiata. Aceasta este instabila, fiind mereu pierduta si inlocuita din diverse surse. Particule de vant solar sunt prinse in campul magnetic, de asemenea diferite elemente rezultate din impacturi cu asteroizi si comete. Din moment ce atmosfera este atat de subtire, un observator aflat pe Mercur ar vedea cerul negru si ar putea observa stelele in timpul zilei. Soarele s-ar vedea de trei ori mai mare.
Atmosfera are urmatoarea compozitie: potasiu 31,7%, sodiu 24,9%, oxigen atomic 9,5%, argon 7,0%, heliu 5,9%, oxigen molecular 5,6%, azot 5,2%, dioxid de carbon 3,6%, apa 3,4%, hidrogen 3,2%.
CAMPUL MAGNETIC AL PLANETEI MERCUR
In ciuda rotatiei foarte lente a planetei, campul magnetic al acesteia se situeaza la 1% din nivelul campului magnetic terestru. Acesta poate fi generat de nucleul de fier in rotatie al planetei, prin efectul de dinam.
Totusi, oamenii de stiinta nu sunt siguri daca o parte a nucleului mai este inca lichida, desi ar fi putut fi mentinut asa de efectele mareice cauzate de excentricitatea mare a orbitei. Este posibil insa si ca acest camp magnetic sa fie o ramasita a celui ce a existat odata, prins in roci magnetice solidificate.
in 2011 sonda Messenger a fost plasata pe orbita mercuriana, dupa trei decenii de la misiunea anterioara, Mariner 10. Studierea lui Mercur ne poate aduce indicii despre evolutia planetelor telurice. Amintim cateva din cele mai recente descoperiri: compozitia suprafetei – bogata in magneziu si sulf, saraca in aluminiu si calciu, si cu un dezechilibru al elementelor radioactive – arata ca aceasta este evoluata; o mare parte din suprafata este acoperita de lava solidificata, pe Terra astfel de evenimente fiind asociate cu extinctii in masa; polii magnetici sunt apropiati de polii geografici, ceea ce sugereaza ca un nucleu partial lichid ar genera campul magnetic; campul magnetic este totusi prea slab pentru a genera centuri Van Allen.
Sursa: Wikipedia, Scientia.ro, Space.com
- Machu Picchu – Leaganul civilizatiei incase - 15 aprilie 2018
- Inventii care ne-au marcat: Roata. Cine, cand si cum a inventat-o - 2 aprilie 2018
- Samsung Galaxy S7: Cum va arata el, VIDEO si specificatii tehnice - 26 februarie 2016
