Sistemul Solar. Jupiter
Jupiter, numit dupa zeul zeilor la romani (Zeus la greci), este regele planetelor sistemului solar. Este a cincea planeta de la Soare, si in acelasi timp cea mai mare, cu o masa de aproape trei ori cat masa celorlalte planete la un loc.
Este atat de masiv, incat baricentrul cu Soarele (punctul in jurul caruia cele doua corpuri se rotesc, centrul de greutate al sistemului) este situat deasupra suprafetei solare. Cu un volum cat 1.317 Pamanturi, contine de 318 mai multa masa ca acesta.
Impreuna cu cei patru sateliti ai sai, de dimensiuni planetare, si multi altii mai mici, Jupiter formeaza un sistem solar in miniatura. De asemenea, Jupiter este considerat ca fiind o stea ratata; o masa de 80 de ori mai mare ar fi condus la pornirea fuziunii hidrogenului. Este al patrulea obiect ca stralucire pe cerul nostru, dupa Soare, Luna si Venus.
Exista planete extrasolare mult mai masive decat Jupiter. Nu exista o definitie clara care sa traga o linie intre gigantii gazosi si piticele brune, acele stele ratate ce nu au reusit sa mentina fuziunea hidrogenului in nucleu, datorita masei mult prea mici.
Raza planetei scade in timp. Jupiter se micsoreaza sub actiunea gravitatiei. Aceasta contractie, de 2 cm pe an, face ca Jupiter sa radieze in spatiu mai multa energie decat primeste de la Soare.
Inclinatia mica a axei nu produce schimbari sezoniere importante; nu exista practic anotimpuri. Jupiter orbiteaza la 778 milioane km de Soare, o distanta de 5,2 ori mai mare decat cea la care ne aflam noi de astru. Orbita o completeaza in aproape 12 ani terestri.
Rotatia in jurul axei este cea mai rapida comparativ cu oricare alta planeta din Sistem, o zi durand mai putin de 10 ore. Astfel, diametrul ecuatorial ajunge cu peste 8.000 km mai mare decat cel polar, rezultand o aplatizare vizibila cu orice telescop de amatori de pe Terra.
Influenta gravitationala a planetei gigant a avut un rol hotarator in modelarea Sistemului Solar. Orbitele planetelor apropiate se gasesc aproximativ in acelasi plan cu a sa, si mai putin in planul ecuatorial solar. De asemenea, centura de asteroizi este puternic influentata. Jupiter ar putea fi vinovat si de Marele Bombardament Tarziu, o perioada de impacturi severe si abundente ce a avut loc la 700 milioane de ani dupa formarea Sistemului Solar, cand era de presupus ca acesta fusese deja curatat de marea masa a corpurilor mici. Urmele acestor impacturi se pastreaza pe corpurile ceresti din sistemul inferior.
Jupiter a fost numit aspiratorul Sistemului Solar. Gravitatia imensa a curatat spatiul de comete, asteroizi si alte corpuri mici. si in prezent acesta atrage cele mai multe reziduuri care se apropie de Sistemul Solar interior.
STRUCTURA
Despre interiorul lui Jupiter se stiu prea putine lucruri pana in prezent. Jupiter este un gigant gazos. Nu are suprafata solida; gazul devine tot mai dens cu adancimea, pana cand, datorita presiunii in crestere, se transforma in lichid. Densitatea planetei este astfel destul de mica, 1,326 g/cm3 (dintre planetele gigante Neptun are densitatea cea mai mare).
Planeta este compusa in special din hidrogen (93%) si o proportie mica de heliu (7%), dupa numarul de atomi, sau 75% hidrogen si 24% heliu in functie de masa, similar cu Soarele. Probabil exista un nucleu solid, format in abundenta din materiale mai grele, cu o masa de 10-15 mase terestre, insemnand cam 3% din masa totala a planetei. Daca acest nucleu nu ar fi solid, modelele spun ca aplatizarea la poli ar fi mai pronuntata.
Nucleul este cuprins intr-o manta de hidrogen lichid cu proprietati metalice, datorate presiunii uriase la care e supus, acesta fiind sursa campului magnetic planetar. Mantaua se intinde pana la 78% din raza planetei. Aceasta forma exotica a celui mai comun dintre elemente este posibila la presiuni ce depasesc 3 milioane de bari, o presiune ce corespunde unei adancimi de peste 17.000 km de la suprafata atmosferei. Supuse unor astfel de presiuni, legaturile dintre nucleele de hidrogen si electroni se rup, astfel incat substanta devine conductor electric. Temperatura si presiunea in interior cresc progresiv cu cat ne apropiem de nucleu.
ATMOSFERA
Atmosfera contine urme de metan, vapori de apa, amoniac si silicati. De asemenea, se mai regasesc carbon, etan, sulfat de hidrogen, neon, oxigen, sulfuri. Proportiile atmosferice de hidrogen si heliu sunt similare cu compozitia, dedusa teoretic, a nebuloasei solare primordiale. Compozitia, asa cum o stim astazi, arata astfel: ~86% hidrogen molecular; ~13% heliu; 0,1% metan; 0,1% vapori de apa; 0,02% amoniac; 0,0002% etan; 0,0001% fosfati; <0,00010% hidrogen sulfurat.
Surprinzator, s-a detectat mult mai putina apa decat se presupunea ca exista. Teoretic, oamenii de stiinta se asteptau sa gaseasca aici de doua ori mai mult oxigen decat are Soarele, insa se pare ca aceasta cantitate este chiar mai mica in cazul lui Jupiter.
Atmosfera superioara este vizibil impartita in benzi la diferite latitudini, iar de-a lungul liniilor ce le delimiteaza se pot observa turbulente si furtuni. Benzile de nori, diferit colorate, se invart in jurul planetei in sensul acelor de ceasornic. Viteze de 100 m/s sunt comune in zonele de turbulenta. Benzile variaza in grosime, culoare si intensitate de la an la an, insa raman suficient de stabile in timp. Viteza vanturilor, compozitia chimica a norilor si diferentele de temperatura sunt responsabile de delimitarea lor.
Norii, compusi in special din cristale de amoniac, acopera planeta perpetuu. Stratul de nori are o grosime de doar 50 km. Sub stratul de nori de amoniac exista o regiune „senina”, iar sub aceasta se presupune ca ar exista nori in care predomina apa (asemeni celor binecunoscuti pe Terra), datorita fulgerelor observate in atmosfera lui Jupiter.
Inclinatia mica a axei lui Jupiter face ca polii sa primeasca o cantitate mai redusa de energie solara decat ecuatorul. Convectia din interiorul planetei transporta mai multa caldura spre poli, si astfel se echilibreaza temperaturile straturilor de nori.
Singurul vehicul spatial ce a intrat in atmosfera lui Jupiter si a facut masuratori stiintifice este Galileo. in 1995 a trimis o sonda atmosferica spre Jupiter, iar in 2003 insusi vehiculul orbital a intrat in atmosfera; misiunea sa se sfarsise, iar aceasta intrare in straturile de nori a fost ultimul sau suflu, presiunile uriase din interior distrugand-o in scurta vreme. Cercetatorii au preferat sa il incredinteze pe Galileo planetei gigant, pentru a nu se lovi de vreunul din satelitii acesteia, contaminandu-l. in viitor, alte misiuni vor veni sa studieze in amanunt acesti sateliti, pe care ar putea exista conditii propice aparitiei vietii.
INELELE
Descoperite in 1979 de Voyager 1, inelele jupiteriene au reprezentat o surpriza in lumea stiintifica.
Inelele sunt intretinute de sateliti ai planetei: trei inele extrem de subtiri, guvernate de Amalthea, Thebe si Adrastea, inelul principal intretinut probabil de Metis, si inca unul, cu aspect de halou, format probabil de interactiunea campului magnetic ce retine particule venite din spatiu. Sunt vizibile doar cand Soarele se afla in spatele lor.
Toate planetele mari din Sistemul nostru Solar au un sistem de inele. Dar spre deosebire de Saturn, care prezinta inele foarte luminoase, celelalte sunt formate din particule cu albedo (stralucire) foarte mic, roci si praf ce nu contin gheata.
SATELITII LUI JUPITER
Jupiter are patru mari sateliti, numiti si galileeni, deoarece au fost descoperiti de astronomul italian Galileo Galilei, ajutat de rudimentarul telescop construit de el, fiind de altfel si primii sateliti observati vreodata, cu exceptia Lunii. in total, satelitii gigantului sunt in numar de peste 60, si constant sunt descoperiti altii. Tot ansamblul ar putea fi considerat un sistem solar in miniatura.
Acesti patru mari sateliti, dintre care doi intrec in dimensiuni planeta Mercur, sunt, in ordinea departarii de planeta, Io, Europa, Ganymede si Callisto. Denumirile lor vin din mitologia greaca, ca de altfel mai toate numele corpurilor ceresti din Sistemul Solar, si reprezinta iubite ale zeului suprem, Jupiter, exceptie facand Ganymede. Io, Europa si Ganymede sunt prinse intr-o rezonanta orbitala de 1:2:4. Callisto va ajunge si ea in aceasta situatie, cu o perioada de revolutie dubla decat cea a lui Ganymede.
Dar mai multe amanunte, despre satelitii lui Jupiter, va vom da intr-un articol dedicat acestora…
Sistemul Solar. Cei 4 sateliti galileeni ai lui Jupiter
Va puteti abona pentru a primi articolele pe email
- Machu Picchu – Leaganul civilizatiei incase - 15 aprilie 2018
- Inventii care ne-au marcat: Roata. Cine, cand si cum a inventat-o - 2 aprilie 2018
- Samsung Galaxy S7: Cum va arata el, VIDEO si specificatii tehnice - 26 februarie 2016
[…] care aplicand teoria gravitationala a lui Newton si luand in calcul efectele gravitationale ale lui Jupiter si Saturn a reusit sa stabileasca data aproximativa a urmatoarei reintoarceri a […]