Sistemul Solar. Venus
Daca Pamantul ar avea o sora geamana in sistemul solar, aceasta ar fi Venus. Mai aproape de Soare, aceasta a doua planeta se apropie in caracteristici fizice de Terra. Venus este doar o idee mai mica decat planeta noastra (95% din diametru, 80% din masa).
Densitatile sunt similare, la fel si compozitia chimica. Suprafetele sunt relativ tinere, dovedind activitate geologica. inainte ca Venus sa poata fi explorata indeaproape, aceasta asemanare cu Pamantul nostru a lasat impresia ca norii ei aurii ar adaposti un sol cald, umed si plin de viata. Nimic mai putin adevarat.
Aceasta planeta aparent familiara este o sfera fierbinte, uscata, toxica si complet lipsita de viata. Datorita apropierii mai mari fata de sursa energiei noastre, Soarele, temperatura crescuta a permis dioxidului de carbon sa se mentina liber in atmosfera, captand caldura primita si mentinand un puternic efect de sera. Ceea ce vor fi fost candva oceane, in cazul in care Venus a avut asa ceva in zorii istoriei ei, s-au evaporat, umpland atmosfera. Caldura intensa a crescut activitatea vulcanica, eruptiile aruncand acid sulfuric. Atmosfera a devenit atat de densa, incat presiunea atmosferica este de aproape 100 de ori mai mare decat cea terestra.
Daca o persoana ar putea rezista enormei presiuni si calduri de la suprafata planetei Venus, ar fi martora unui fenomen straniu. Obiectele aflate la distante mari ar aparea distorsionate, iar in unele conditii se poate vedea dincolo de orizont. Datorita densitatii foarte mari, atmosfera tinde sa refracte lumina catre suprafata planetei, rezultand un efect de „ochi de peste” aplicat perspectivei. Fara a se cunoaste iadul de pe planeta, Venus a fost numita dupa zeita dragostei si frumusetii la romani. Aceasta denumire i-a fost atribuita datorita stralucirii sale pe cer. Exceptand Soarele si Luna, Venus este cel mai stralucitor obiect vizibil pe cerul nostru.
ORBITA PLANETEI VENUS
Ca si Mercur, datorita orbitei interioare (in comparatie cu cea a Terrei), Venus apare in apropierea Soarelui, dimineata sau seara. De aceea, a fost cunoscuta din cele mai vechi timpuri sub doua forme: Luceafarul de seara (Hesperus) si Luceafarul de dimineata (Eosphorus, sau Lucifer).
Deoarece este planeta interioara si Venus prezinta faze. Spre deosebire de Mercur, Venus ne apare mai stralucitoare cand se apropie de noi, chiar daca in aceste conditii este aproape de faza minima, doar o semiluna subtire din ea fiind vizibila.
Venus are cea mai circulara orbita dintre toate planetele Sistemului Solar, cu o excentricitate mai mica de 1%. De asemenea, este singura planeta cu rotatie retrograda (subiectul este discutabil insa, deoarece Uranus este de asemenea considerat retrograd, dar in cazul lui sensul rotatiei este interpretabil datorita pozitionarii axei).
Perioada sa de rotatie este de 243 de zile, ceva mai lunga decat perioada sa de revolutie, ce insumeaza 225 de zile. in plus, aceste perioade de rotatie sunt sincronizate astfel incat arata spre Terra aceeasi fata cand planetele se afla la cea mai mica distanta una fata de alta. Poate fi un efect de rezonanta, insa si doar o coincidenta.
Aceasta rotatie foarte lenta si in sens invers ramane un mister pentru astronomi. La formarea Sistemului Solar, perioada de rotatie a fost probabil foarte mica, iar sensul era normal. O teorie propusa a fost un impact cu un corp foarte mare, insa probabil ca efectele mareice ale straturilor de nori in miscare au contribuit la incetinirea perioadei de rotatie venusiene.
Planeta orbiteaza la 106 milioane de kilometri de Soare, reprezentand 0,72 UA.
SUPRAFATA SI RELIEFUL PLANETEI VENUS
Suprafata lui Venus a fost cartografiata in detaliu doar in ultimii 20 de ani. Deoarece stratul de nori impiedica observarea solului, studiile s-au facut cu ajutorul radarului.
Cele mai multe forme de relief de pe suprafata lui Venus poarta nume de femei, figuri faimoase sau desprinse din mitologie.
Spre deosebire de constanta miscare a crustei Pamantului, Venus se pare ca sufera episoade de miscari ce dureaza pana la cateva milioane de ani, urmate de perioade de calm de sute de milioane de ani. Scoarta Pamantului este in continua miscare; pe Venus nu exista placi tectonice, astfel ca energia acumulata in manta nu se poate elibera, caldura nu se disipeaza. Aceasta se acumuleaza si la cateva sute de milioane de ani subductia apare la o scara enorma, remodeland complet crusta planetei.
Aproape 80% din suprafata este compusa din platouri line de origine vulcanica. Exista si doua „continente” cu o inaltime mai mare, unul situat in emisfera nordica (Ishtar Terra), de marimea Australiei, si cel de-al doilea la sud de ecuator (Aphrodite Terra), de marimea Americii de Sud.
Venus are de cateva ori mai multi vulcani decat Pamantul, 167 din ei fiind giganti, cu o baza de peste 100 km. Peste 1.000 de vulcani au diametrul de minim 20 km. Singurul complex vulcanic de aceasta marime pe Pamant este cel din Hawaii. Peste 90% din suprafata planetei este de origine vulcanica si pare a fi remodelata complet cu 300 pana la 500 milioane ani in urma.
Cei mai inalti munti sunt Maxwell Montes, comparabili cu masivul Everest.
Exista peste 1.000 de cratere de impact pe Venus. Acestea au diametre cuprinse intre 3 si 280 km. Nu exista cratere mai mici de 3 km datorita efectelor atmosferei foarte dense asupra meteoritilor, ce sunt franati daca sunt mici.
STRUCTURA
Desi exista putine date despre structura interna venusiana, similaritatea cu Pamantul sugereaza asemanarea interiorului. Dimensiunile mai mici ale planetei arata o presiune in nucleu mai mica decat in cazul Terrei.
Principala diferenta o constituie inexistenta placilor tectonice. Acest lucru previne racirea planetei si ar putea fi un motiv pentru absenta campului magnetic. Venus are un nucleu de nichel si fier cu o raza de aproximativ 3.000 km, inconjurat de o manta de roca. Nu are camp magnetic global. Slabele urme de camp magnetic sunt generate de interactiunea dintre ionosfera si vantul solar.
Pentru a se produce camp magnetic, este nevoie de trei conditii: un lichid conductor, rotatie si convectie. Nucleul metalic se presupune ca este bun conducator de electricitate. Rotatia, desi este foarte lenta, este suficienta, asa cum arata simularile, sa produca magnetism. Convectia in schimb apare cand straturile planetei au o mare diferenta de temperatura. Din moment ce pe Venus lipsesc placile tectonice, iar caldura se acumuleaza, este posibil sa nu aiba nucleu solid sau acesta sa nu fie in proces de racire, si astfel convectia sa nu existe, temperatura fiind uniforma. O alta posibilitate ar fi ca nucleul sa se fi solidificat deja complet.
ATMOSFERA
Venus are o atmosfera extrem de densa, compusa in mare parte din dioxid de carbon si un procent mic de azot. Structura atmosferei: dioxid de carbon 95,5%; azot 3,5%; dioxid de sulf 0,015%; argon 0,007%; vapori de apa 0,002%; monoxid de carbon 0,0017%; heliu 0,0012%; neon 0,0007.
Presiunea la suprafata este de 90 de atmosfere, intalnita pe Terra la 900 de metri sub nivelul marii. Dramaticul efect de sera ridica temperatura la peste 400 de grade Celsius, facand din Venus cea mai fierbinte planeta din Sistemul Solar, chiar daca Mercur se afla la doar jumatatea distantei fata de Soare si primeste de 4 ori mai multa caldura de la acesta.
Temperatura la suprafata planetei nu variaza mult de la noapte la zi, in ciuda duratei atat de mari de expunere la Soare sau la intuneric.
Structura norilor venusieni sugereaza ca atmosfera planetei a fost la origine foarte asemanatoare cu cea a Pamantului, iar cantitati importante de apa erau prezente la suprafata, apa ce s-a evaporat datorita efectului de sera in crestere. Se crede ca la inceput atmosfera terestra si venusiana aveau aproximativ aceeasi compozitie chimica. Pe Terra, vaporii de apa s-au condensat in oceane, iar dioxidul de carbon a fost dizolvat in acestea, transformat de viata sau inglobat in roci. Pe Venus oceanele s-au evaporat, dioxidul de carbon ramanand liber in atmosfera. Fara un strat de ozon, radiatiile ultraviolete au disociat vaporii de apa, oxigenul fiind prins in compusi (rocile sunt puternic oxidate), iar hidrogenul evadand. Se estimeaza ca oceanele primordiale ar fi putut acoperi intreaga suprafata a planetei cu un strat de apa de 10 metri.
Exista cateva straturi de nori, cu grosimi de cativa kilometri. Au fost individualizate 3 straturi de nori intre 50 si 70 km altitudine. Densitatea si marimea particulelor creste cu cat coboram, la 50 km stratul de nori fiind atat de opac, incat intrece cel mai dens smog terestru. intre 30 si 50 km este ceata, ce devine tot mai transparenta cu cat ne apropiem de sol, atmosfera devenind limpede sub 30 km. Norii sunt alcatuiti in cea mai mare parte din acid sulfuric. Stratul de nori este in continua miscare in jurul planetei, in 4 zile reusind o rotatie completa.
Norii venusieni reflecta 60% din lumina solara primita. Din acest motiv planeta se arata atat de stralucitoare pe cerul noptii. Cea mai mare parte din restul luminii este absorbita de nori, doar cateva procente reusind sa penetreze straturile groase si sa ajunga la suprafata planetei, dand o culoare portocaliu-rosiatica imprejurimilor.
In straturile de nori au fost detectate vanturi puternice, de pana la 350 km/h, insa la nivelul solului atmosfera este foarte calma, cu brize de nu mai mult de cativa kilometri pe ora. insa datorita densitatii atmosferei, aceste vanturi lente au o putere considerabila, si transporta cu ele praf si roca. Sunt prezente furtuni electrice, ce uneori lumineaza fantomatic partea intunecata a planetei, dand nastere cu ani in urma la supozitii asupra asa-numitelor orase venusiene.
Sursa: Wikipedia, Scientia.ro, Space.com
- Machu Picchu – Leaganul civilizatiei incase - 15 aprilie 2018
- Inventii care ne-au marcat: Roata. Cine, cand si cum a inventat-o - 2 aprilie 2018
- Samsung Galaxy S7: Cum va arata el, VIDEO si specificatii tehnice - 26 februarie 2016
