Publicat: Dum, Mai 4th, 2014

Sistemul Solar. Saturn

SaturnSaturn este a sasea planeta de la Soare si a doua ca marime din sistemul solar. Desi dimensiunile sale sunt considerabile, masa sa nu este, comparativ, la fel de impunatoare, ceea ce duce la o densitate foarte mica.

Chiar daca are compozitia asemanatoare cu a planetei Jupiter, datorita masei mai reduse gazul nu exercita o presiune la fel de mare asupra nucleului. Astfel rezulta o densitate mai mica chiar decat cea a apei – daca am scufunda planeta intr-un ocean urias, aceasta ar pluti la suprafata.
Saturn poarta numele zeului timpului la romani (Cronos la greci), tatal lui Jupiter (Zeus). Fiind vizibil cu ochiul liber, este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Dintre toate planetele vizibile fara instrumente de pe Pamant, Saturn are luminozitatea aparenta cea mai slaba.
Prima oara a fost observat prin telescop de Galileo Galilei. Imaginea sa, foarte schimbatoare de la o perioada la alta, a ridicat multe intrebari. Galileo a crezut ca vede sateliti ai planetei, blocati pe orbite bizare. Abia Christiaan Huygens a interpretat corect faptul ca planeta avea inele. Saturn a ramas unica in aceasta privinta pana cand au fost descoperite inelele foarte subtiri ale lui Uranus, apoi si ale celorlalte planete mari.

Sistemul solar

Orbitand la o distanta medie de Soare de peste 1,4 miliarde km, are nevoie de mai mult de zece ani pentru o revolutie completa.
Saturn prezinta o aplatizare importanta. Diferenta dintre diametrul ecuatorial si cel polar este de aproape 10%. Cauzele sunt rotatia rapida si compozitia gazoasa. Toatele planetele sunt usor aplatizate la poli, insa niciuna ca Saturn.
Ca si Jupiter, Saturn nu are o suprafata solida. Atmosfera devine tot mai densa spre interior, pana cand din cauza presiunii gazele devin lichide. Din aceasta cauza, este dificil de determinat cat dureaza o zi saturniana. Nu se poate observa miscarea suprafetei, astfel ca se foloseste rotatia campului magnetic al planetei.
La o departare mare de Soare, Saturn primeste doar 1% lumina solara in comparatie cu Terra. si totusi exista variatii de temperatura, deoarece inclinatia axei este mai mare decat cea terestra, ajungand la 28 grade.

STRUCTURA PLANETEI SATURN

structura-lui-saturnCa si Jupiter, Saturn contine 75% hidrogen si 25% heliu, precum si urme de apa, metan, amoniac si roca. Aceasta compozitie este similara cu cea a nebuloasei primordiale din care a luat nastere sistemul solar. Interiorul este de asemenea asemanator celei mai mari planete a sistemului: nucleu de roca invelit intr-un strat de hidrogen metalic lichid, iar la exterior un strat de hidrogen molecular. Desi intra in categoria planetelor gazoase, nu este o sfera exclusiv formata din gaz. Stratul de hidrogen metalic lichid este motorul campului magnetic al planetei. Campul magnetic saturnian este comparabil cu cel al Pamantului si considerabil mai mic decat cel al lui Jupiter, de unde rezulta ca acest strat de hidrogen lichid cu proprietati metalice este mult mai subtire decat in cazul planetei vecine mai mari. Saturn radiaza in spatiu mai multa energie decat cea primita de la Soare. O buna parte din aceasta este generata de contractia generata de gravitatie, ca si in cazul planetei Jupiter, insa acest mecanism nu poate explica radiatia totala.

ATMOSFERA PLANETEI SATURN

Atmosfera planetei Saturn este compusa din hidrogen molecular in proportie de 96,3% si 3,25% heliu. Au fost detectate urme de amoniac, acetilena, etan, propan si metan. Norii inalti contin cristale de amoniac, iar cei din straturile joase sunt formati din apa si hidrosulfura de amoniu (NH4SH).atmosfera saturn
Viteza vantului in atmosfera lui Saturn atinge 1.800 km/h. Benzile nu sunt atat de proeminente ca cele ale lui Jupiter, insa exista furtuni indeajuns de puternice care sa inconjoare planeta si sa reziste in timp, asemeni Petei Rosii. Marea pata Alba apare in fiecare an saturnian (odata la 30 de ani) in perioada solstitiului de vara din emisfera nordica. Ar trebui sa se produca din nou in anul 2020. Vanturile sufla in general spre est, in directia de rotatie a planetei, si scad in intensitate dinspre ecuator spre poli. Nicaieri in Sistemul Solar nu se intalnesc vanturi atat de puternice. La latitudini mari se intalnesc si miscari de aer in directia vest.

O formatiune ciudata a fost descoperita in regiunea polului nord al planetei. in jurul vortexului de la polul nord exista un hexagon cu latura de 13.800 km, care ar cuprinde cu usurinta intreg Pamantul. Intreaga structura are o perioada de rotatie de 10 ore si jumatate, aceeasi cu cea a interiorului planetei. Originea sa nu este complet inteleasa.
Incepand cu anul 2005, oamenii de stiinta au inceput sa inregistreze fulgere in agitata atmosfera a planetei. Puterea acestora este de 1.000 ori mai mare decat cea a fulgerelor terestre.

INELELE PLANETEI SATURN

Nici o alta planeta a Sistemului Solar nu are inele ca Saturn. Foarte luminoase, acestea sunt in acelasi timp extrem de subtiri. Particulele ce le compun sunt de dimensiuni foarte reduse, de la submilimetrice la cel mult de cativa metri, iar gheata este elementul de baza, de unde si aceasta luminozitate deosebita.
Inelele nu sunt vizibile cu ochiul liber de pe Terra. in ciuda luminozitatii lor deosebite, Saturn este prea departe de noi pentru aceasta observare directa. Chiar si prin intermediul telescoapelor doar trei inele pot fi observate de la noi: A, B si C. A si B sunt cele mai proeminente, intre ele existand o separare vizibila denumita diviziunea Cassini. Inelul C este comparativ mult mai subtire.
Privite de aproape, inelele saturniene se impart in mii de altele mai mici. si desi ne par neschimbate de la departare, ele sunt intr-o continua remodelare, sub actiunea planetei si a multitudinii de sateliti ai acesteia. Au fost fotografiate unde in inele, ca urmare a influentelor gravitationale ale trecerii satelitilor. Exista inele, pe de o parte, si goluri, pe de alta parte, intretinute de unele luni saturniene. Desi se intind pana la o departare de 250.000 km de planeta mama, grosimea inelelor nu depaseste un kilometru. Daca materialul ce compune toate inelele ar fi comprimat intr-un singur obiect, dimensiunile acestuia n-ar depasi 100 km. Chiar daca sunt atat de vizibile si impresionante, contin relativ putin material si sunt foarte subtiri.

gheata din inelele lui Saturn

Inelele au chiar si propria atmosfera, independenta de cea a planetei. in cea mai mare parte este compusa din oxigen molecular, aparut in urma actiunii radiatiei ultraviolete asupra ghetii. Exista de asemenea si urme de hidrogen molecular, celalalt compus rezultat in urma descompunerii apei, insa acesta se disperseaza mult mai usor in spatiu. Daca aceasta atmosfera ar fi comprimata la nivelul inelelor, nu ar avea o grosime mai mare de un atom!

Este posibil ca inelele sa fie foarte vechi, luand nastere la inceputurile Sistemului solar, odata cu planeta, din resturile ramase de la formarea acesteia, sau din material atras de Saturn. Una dintre teorii spune ca un satelit stravechi s-a dezintegrat lasand in urma aceste resturi; numele satelitului a fost stabilit Veritas. Dezintegrarea s-ar fi putut produce ori prin apropierea periculos de mare a corpului de planeta, ori prin ciocnirea cu un alt obiect indeajuns de mare, cel mai probabil in timpul Marelui Bombardament Tarziu.saturn_inele
Insa este la fel de posibil sa fie tinere, de doar 100 mil. ani, o perioada de timp scurta din punct de vedere astronomic. Ca o dovada a acestui fapt este adusa in vedere compozitia inelelor, materialul de puritate ridicata fiind contaminat in timp de praf cosmic.
In 2009 a fost observata existenta unui nou inel, mult mai mare ca intindere decat cele cunoscute deja. Nu seamana cu celelalte inele ale lui Saturn si nu este vizibil din regiunea noastra decat in infrarosu. Acest nou disc s-ar intinde de la 60 pana la 300 de raze saturniene. Este deviat cu 27 de grade de planul ecuatorial al planetei si al celorlalte inele, aflandu-se in planul orbitei lui Saturn.
Miscarea noului inel este retrograda, asemenea satelitului Phoebe, cu care este asociat.

SATELITII LUI SATURN

Ca si Jupiter, Saturn are numerosi sateliti, de dimensiuni foarte diverse si cu particularitati surprinzatoare. O parte din acesti sateliti interactioneaza cu inelele planetei. In articolul urmator ne vom concentra pe 4 dintre sateliti: Titan, Enceladus, Iapetus si Mimas.

Sursa: Wikipedia, Space.com, Scientia.ro

Descopera Lumea

Descopera Lumea

Scrii un cuvant...cuvantul scris e un leac sau o otrava. Tu vei muri, dar tot ce-ai scris ramane-n urma drum deschis spre moarte sau spre paradis, spre ocara sau slava...
Descopera Lumea
loading...

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Sentimente.ro

Parteneri





Vola.ro

Descopera Lumea – Galerie

Ceata plutind deasupra orasului Cape Town - Africa de Sud Furtuna apocaliptica apropiindu-se de Syndey Millau Viaduct Franta Nava Spatiala Enterprise deasupra orasului Sao Jose dos Campo - Brazilia Valletta-Malta Zapada si Fum Popocatepetl, Mexico
| RSS | Sitemap | Google+ | science blog |

Sistemul Solar. Saturn